Pentru sănătate, Clubul Rotary din Năsăud organizează ”Promenada inimilor” 2019, în 29 septembrie

450

Vrei să îți pui inima la treabă? Clubul Rotary din orașul Năsăud organizează ”Promenada inimilor” 2019, ce îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare.

Evenimentul se desfășoară la nivel național, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, în data de 29 septembrie, iar în Năsăud, are loc, ca în fiecare an, pe un traseu în lungime de 2,5 kilometri, ce pleacă tur-retur din parcul central spre zona de vest a orașului, înspre fabrica Somplast, pe strada George Coșbuc, de la ora 12.30. După cum anunță omul de afaceri Gligor Oancea – președintele în exercițiu al RC Năsăud, la plimbarea în grup sunt invitați să participe locuitorii orașului dar și ai comunelor limitrofe.

Astfel, și anul acesta, Năsăudul se încrie pe lista orașelor pregătite în a-şi mobiliza concetățenii pentru a se menţine sănătoşi, alături de Alba Iulia, Alexandria, Arad, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brașov, București, Caransebeș, Craiova, Dej, Deva, Onești, Ordoheiu Secuiesc, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Tg Jiu, Timișoara și Turda.

Manifestarea are loc cu sprijinul Societății Române de Cardiologie și al Forumului Național de Prevenție

Program inţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste 10 ţări europene, “Promenada Inimilor” a avut un succes răsunător şi printre români. În România, programul a fost lansat în 2013, în ultimii ani participând mii de persoane în lupta bolilor cardiovasculare.