Pesta porcină africană a fost confirmată într-o exploatație de porci domestici din Nușeni. Autoritățile au luat măsuri

62

Pesta porcină africană a fost confirmată, vineri, într-o exploatație de porci domestici din localitatea Nușeni, potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

În aceste condiții, prefectul județului, Stelian Dolha, a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor și autoritășile au aprobat un plan de măsuri pentru combaterea şi prevenirea răspândirii acestei boli și în alte zone de pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud.

Printre măsurile prevăzute de planul adoptat, se numără stabilirea unor restricții cu privire la mișcarea animalelor, interzicerea organizării târgurilor, constituirea unor echipe pentru combaterea bolii, dar și instituirea unor filtre rutiere de control la intrarea și ieșirea din zona de protecţie.

De asemenea, prin același plan de măsuri a fost stabilită și zona afectată de pesta porcină africană, care, potrivit autorităților, este formată dintr-o zonă de protecție de cel puțin 3 km în jurul focarului și dintr-o zonă de supraveghere de pe o rază de cel puțin 10 km.

Astfel, zona de protecție cuprinde localitățile: Nușeni și Rusu de Sus, iar zona de supraveghere localitățile Coldău, Beclean, Rusu de Jos, Figa, Agrișu de Sus, Șintereag Gară, Șieu Odorhei, Șieu Sfântu, Bretea, Coasta, Cristur-Șieu, Podirei, Chintelnic, Șirioara, Feleac, Chiraleș, Sâniacob, Enciu, Bidiu, Bozieș, Beudiu, Vița, Chețiu, Dumbrava, Malin.

Din zona afectată fac parte fondurile de vânătoare: Figa, Sâniacob, Malin, Bozieș.