Peste 700 de polițiști bistrițeni ne vor face sărbătorile mai sigure

172

În perioada 24-29 decembrie, 720 de poliţişti bistriţeni vor fi în stradă și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți.

În minivacanța de Crăciun,  zilnic, aproape 120 de polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, precum și alte structuri vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Totodată, în această perioadă, la nivelul județului Bistrița-Năsăud vor fi constituite 355 de patrule ce vor acționa pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

De asemenea, polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii de la Acțiuni Speciale efectuează controale și verificări cu privire la legalitatea achiziţionării, deţinerii, comercializării și folosirii de obiecte artizanale şi de amuzament pe bază de amestecuri pirotehnice.

În cele șase zile, aproape 100 de polițiști de la rutieră vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naționale și județene pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere. De asemenea, aceștia vor acționa, zilnic, cu autospecialele dotate cu aparate radar pentru combaterea excesului de viteză pe drumurile publice, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.