Povestea clădirii Bibliotecii Academiei Române din Năsăud, un imobil de fală pentru urmașii grănicerilor

2323

Una dintre clădirile reprezentative pentru Năsăud este, fără îndoială, cea a Bibliotecii Documentare a Academiei, imobil construit de familia Tișca, în 1914. Mă voi opri astăzi la povestea acestei case, ce străjuiește artera principală a localității (aproape de intersecția către Bistrița), cu alura unui castel în miniatură, în baza datelor „Colecției Iuliana Tișca” de la Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

 

Un cuplu în Belle Epoque

 

La începutul secolului XX, Iuliana și Emil Tișca (ca o coincidență mai rar întâlnită la doi soți, ei au borne ale vieții identice: 1881 – 1965) aparțineau protipendadei „orașului academicienilor”. Iuliana Mureșianu era descendenta unor familii cu faimă din zona grănicerească a Năsăudului și s-a distins prin implicarea în viața culturală a urbei, remarcându-se ca o cântăreață și o pianistă talentată, ce a activat în cadrul Reuniunii române de cântări. Emil Tișca era originar din comuna brașoveană Moeciu de Sus, fiind de profesie bancher, după absolvirea Academiei Orientale din Budapesta, și s-a stabilit la Năsăud în calitate de șef contabil al Băncii Mercur. Cei doi s-au căsătorit pe data de 8 octombrie 1906, iar primii ani după ce și-au unit destinele și i-au petrecut în casa părinților Iulianei. Nu pentru mult timp, pentru că în 1910 ei purced la edificarea propriului cuib. Unul deosebit pentru Năsăud.

 

O avere pentru construirea unei case reprezentative pentru Năsăud

 

Terenul, menționat în actele de proprietate ca „locul de peste prunduri”, a fost cumpărat la data de 26 iunie 1910 de la Iosif Mihăilaș (alt personaj de vază al Năsăudului acelor timpuri, fost magistru de poștă), pentru suma de 2.200 de coroane. În vederea construirii locuinței, perimetrul a necesitat o înălțare cu pământ, apelându-se pentru aceasta la „intreprinzătorii Iosif Pop, primar şi Simion Hordoan, econom, ambii locuitori în comuna Prislop”, contra sumei de 1.300 de coroane, însă suma stabilită s-a majorat până la 1.800 de coroane, „aici este de a se înțelege şi adaosul de plată afară de contract, pentru neajuns”. Proiectul imobilului a fost realizat de către inginerul Pfaundler din Bistrița, pentru care a încasat 400 de coroane, alte 600 primind ulterior pentru controlul lucrărilor în desfăşurare. Planul cuprindea logia, camera de primire, camera de oaspeți, camera de zi prevăzută și cu un foișor, sufrageria, dormitorul, camera servitorilor, bucătăria, cămara, iar în spate o verandă. Ridicarea vilei i-a fost încredințată unui alt bistrițean, Pavel Mureșian, inițial pentru suma totală de 23.500 de coroane, la care s-au mai adăugat încă 1.240 de coroane la final. Pe lângă edificarea clădirii, lucrările la vila Tișca au vizat și alte aspecte: dotarea încăperilor cu sobe de teracotă, sobe de fier sau cuptoare pentru bucătărie, pictatul încăperilor, realizarea împrejmuirii, amenajarea spațiilor verzi și a grădinii cu pomi fructiferi, precum și construirea unor anexe gospodărești. Astfel, trăgându-se linie, au fost cheltuite în total 36.000 de coroane, fără a pune în calcul mobilierul.

 

Primul Războiul Mondial și despărțirea

 

Documentele de la Muzeul din Năsăud arată că la 1 august 1914 lucrările la vila Tișca erau finalizate. La scurt timp, ca urmare a declanșării Primului Război Mondial, Emil a fost concentrat în batalionul II al Regimentului 32 honvezi de la Bistrița, cu gradul de sublocotenent, participând ca ofițer combatant pe toată durata războiului, în special pe frontul balcanic (decorat în mai multe rânduri), până în 2 decembrie 1918, când a fost desconcentrat. Întors acasă, Emil Tișca contribuie la reorganizarea Gărzii Naționale din Năsăud, în calitate de președinte și comandant, cu grad de căpitan, fiind ulterior numit șef al „Postului de censuri” și comandant al Pieței Bistrița. Iese din armată la 28 decembrie 1919 și se întoarce la Banca Mercur din Năsăud, pe postul de director executiv. În 1924, în urma falimentului băncii și a problemelor de natură judiciară care au urmat, Emil Tișca părăsește Năsăudul, intrând în serviciul Băncii Românești, la sucursala Brașov, cu detașări ulterioare la Satu Mare. Acest din urmă oraș a fost, din păcate, capăt de linie în relația cu Iuliana, cei doi despărțindu-se în 1927.

 

Drumuri diferite, casa – donată Academiei

 

Bancherul și-a refăcut viața de cuplu alături de Lya de Baghotay, rămânând director la Satu Mare până în 1940, în urma Dictatului de la Viena fiind forțat de administrația maghiară instaurată să părăsească orașul. Astfel, Emil Tișca și-a trăit ultimii ani din viață la Brașov. După despărțire, Iuliana a revenit la Năsăud, iar în 1940, înainte de a pleca spre Brașov, Emil a luat decizia de a renunța la partea sa din casa de la Năsăud, pentru a fi oferită Iulianei drept compensație pentru acceptul de a divorța oficial, eveniment produs în același an. Revenită la numele de Mureșianu, în 1951 Iuliana a fost obligată de noua orânduire să găzduiască în vilă Dispensarul TBC din Năsăud. Cu siguranță, lipsa moștenitorilor, pe de-o parte, și situația impusă de comuniști, pe de alta, au fost factorii care au determinat-o pe Iuliana să-ți doneze casa, la 22 decembrie 1958, Filialei Cluj a Academiei Române. Însă cocheta locuință a fost preluată de către Academie de abia după decesul Iulianei, survenit la 16 iulie 1965, intabularea fiind operată pe 6 decembrie 1965. Odiseea se încheie după alți trei ani, la 19 noiembrie 1968, atunci când a avut loc inaugurarea noului local al Bibliotecii documentare.

 

Fond valoros de carte

 

Inițial, biblioteca a înglobat aproximativ 6.000 de volume, donațiile fondatorilor. Primul intrat în patrimoniul muzeului a fost fondul bibliotecii Școlii Normale. I s-a adăugat biblioteca Liceului „George Coșbuc”, care asimilase încă din 1940 biblioteca Reuniunii învățătorilor greco-catolici „Mariana”, denumită astfel în amintirea organizatorului primelor școli elementare din Năsăud, învățătorul Ion Marian. De asemenea, biblioteca năsăudeană contabilizează fondurile bibliotecii școlii primare din Rebrișoara, ale Băncii Aurora, ale Administrației fondurilor grănicerești, precum și cărți donate de membri ai familiilor lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu, de Ioan Ciocan, director al Liceului „George Coșbuc” și profesor la Facultatea de Litere din București, de Leon Bancu, directorul Băncii Aurora, de notarul clujean dr. Alexandru Pop, de profesorul clujean Teodor Ghițan, pentru a-i aminti doar pe cei mai iluștri. Biblioteca din Năsăud deține numeroase lucrări, provenite din domenii de studiu variate, de la istorie și literatură, la științe naturale, scrise în limbile latină, română, germană, maghiară, engleză, franceză. Instituția năsăudeană se mândrește cu un inventar remarcabil de cărți vechi, numeroase ediții princeps, dar și cu o colecție impresionantă de periodice (peste 3.000 de publicații), unele dintre ele fiind exemplare unice, de negăsit în altă parte. Printre acestea se număra câteva ediții din secolul al XVI-lea semnate de Erasmus din Rotterdam, cum ar fi „Elogiul Nebuniei”, tipărit în 1522, dar și alte cărți importante pentru cultură română, precum „Evanghelia Învățătoare”, scrisă în slavonă veche și tipărită în 1642 la Govora, la cererea voievodului Matei Basarab.