Pr. Ioan Aurel Rus: A doua zi după Nasterea Domnului-Soborul Maicii Domnului

149

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.”

 

Am considerat potrivit pentru praznicul de astazi, a doua zi de Craciun, inchinata Soborului Maicii Domnului sa punem inainte laudele aduse Nascatoarei de Dumnezeu de catre Sfantul Ierarh Proclu al Constantinopolului, folosind in acest scop pasaje din cateva omilii ale sale, rostite in jurul anului 430, in data de 26 decembrie.  Venite in urma controversei hristologice iscate de patriarhul constantinopolitan Nestorie – anatemizat de Sinodul Ecumenic de la Efes, 431– care contesta numirea Theotokos (Nascatoare de Dumnezeu), omiliile pline de evlavie si bine argumentate scripturistic aseaza temelia cultului bisericesc al Fecioarei Maria. Chiar daca veneratia fata de Maica lui Dumnezeu exista dinainte in randul poporului drept-credincios – Nestorie fiind indignat de aceasta – prin Sfantul Proclu, care lumineaza atatea pasaje profetice din Vechiul Testament, se gasesc imaginile potrivite, care au intrat de timpuriu in slavoslovirea Fecioarei Maria. Din acest motiv, cuvantarile ne vor aparea ca fiindu-ne familiare, iar Sfantul Proclu un parinte bine-cunoscut, pe care l-am auzit adeseori prin psalmodierile din biserica:

 

Feciorelnic praznic, astazi, fratilor, cheama limba spre lauda si sarbatoarea de fata se face datatoare de mult folos pentru cei adunati impreuna. Si aceasta in chip foarte potrivit. Caci are drept subiect curatia si lauda cea desavarsita a intregului neam femeiesc si slava unei femei, in acelasi timp fecioara si mama. Frumoasa impreunare! Caci iata pamantul si marea slujesc drept straji pentru Fecioara: marea deschide drum lin corabiilor, iar pamantul indreapta pasii celor ce umbla pe uscat fara de impiedicare.

Sa salte intreaga fire, fecioarele sa fie slavite! Fecioarele sa fie slavite si sa dantuiasca oamenii toti! Caci unde s-a inmultit pacatul, acolo harul covarseste (Rom. 5,20). Ne-a chemat pe toti Maria, vasul cel de mult pret si fara de intinaciune al fecioriei, Raiul cel cuvantator al celui de-al doilea Adam ,Cel ce a lucrat unirea celor doua firi, lauda legamantului celui mantuitor, patul de nunta unde Cuvantul S-a nuntit cu trupul, rugul cel aprins  al firii omenesti pe care focul cel arzator al dumnezeirii nu l-a mistuit, cu adevarat norul cel usor (Is. 19,1) care a purtat cu trupul pe Cel purtat de heruvimi, lâna cea preacurata (Jud. 6, 37-38) udata de roua cea din cer cazuta, cu care Pastorul a imbracat mieluseaua (In 10, 11), roaba si maica, fecioara si cer, singur pod al lui Dumnezeu catre oameni, urzeala infricosatoare a iconomiei, intru care s-a tesut tunica unirii (In 19, 23), al carui urzitor este Duhul Sfant, a carei tesatoare a fost Puterea celui Preainalt care a umbrit-o (Lc 1, 35), iar lâna – vechea tunica a lui Adam. Firul impletitor era trupul fara de prihana din Fecioara, acul – harul nemasurat al celui purtat, iar tesator este Insusi Cuvantul cel intrat prin auz.

Cine a cunoscut, cine a auzit ca Dumnezeu S-a salasluit necircumscris in pantece, Cel pe care cerurile nu l-au cuprins, iar pantecele nu L-a ingradit, ci din Fecioara S-a nascut nu doar simplu Dumnezeu, nici doar simplu om. Cel ce astazi S-a nascut, poarta care odinioara era  pacatului a aratat-o usa a mantuirii.

Caci acolo unde sarpele a varsat veninul prin neascultare, acolo Cuvantul, prin ascultare, intrand in altar, S-a intrupat. Acolo unde s-a ivit cel dintai ucenic al pacatului, Cain, acolo izbavitorul neamului omenesc, Hristos, fara de samanta a odraslit, fara a se rusina iubitorul de oameni de durerile nasterii din femeie.

Caci Viata era lucrul ce se savarsea. Nu S-a intinat salasluindu-Se, insusindu-Si madulare pe care Insusi fara de prihana le-a creat. Daca Maica Domnului nu ramanea Fecioara, Cel nascut ar fi ramas un simplu om, iar nasterea nu ar mai fi fost straina si mai presus de fire. Dar daca si dupa nastere a ramas Fecioara, atunci in chip de negrait S-a nascut Cel care si prin usile incuiate (In 20, 19-26) fara impiedicare a intrat. Si oare nu insotirea celor doua firi Toma o vesteste cand ziceDomnul meu si Dumnezeul meu…(In 20,28)

Nu te rusina de durerile nasterii, omule, ca acestea s-au facut penru noi temei de mantuire. Caci daca nu s-ar fi nascut din femeie, nu ar fi murit, nu ar fi nimicit prin moarte puterea care s-a instapanit asupra mortii, adica diavolul (Evr. 2,14). Caci nu este nicio intinaciune pentru arhitect sa intre in casa pe care a zidit-o, nici nu intineaza vasul pe olarul care innoieste pe cele ce a plasmuit. La fel, nu Il intineaza pe Cel fara de prihana faptul ca a iesit din pantece fecioresc, de care nu S-a intinat atunci cand l-a facut si pentru aceasta, iesind din el, nu Se spurca.

O, pantece in care s-a dat inscrisul eliberarii noastre a tuturor! O, pantece intru care s-a faurit arma impotriva mortii, o tarina intru care Semanatorul intregii fapturi, Hristos, ca  pe un rod fara de samanta l-a odraslit! O, templu intru care Dumnezeu S-a facut preot nu preschimband firea, ci imbracand din mila pe cel dupa randuiala lui Melchisedec (Evr. 6, 20))

(…) O, Fecioara, care ai deschis lui Adam raiul, sau mai degraba fiind mai slavita decat raiul! Caci acela a fost sadit de Dumnezeu, iar ea L-a lucrat dupa trup pe Insusi Dumnezeu. (…)

O, taina infricosatoare si straina! Cine a mai vazut vreodata ca Imparatul a purtat chipul blestemului? Sau ar putea vreodata ochiul cuprinde soarele intreg? Dar trupul ar putea altcandva sa fie unit dupa fire cu Dumnezeu in chip neschimbat, daca nu ieri? Cand Sfanta Fecioara pantecele a imprumutat, iar Cuvantul prin auz a intrat, iar Duhul cel Sfant a plasmuit templul cel viu, iar Cel Preainalt in chipul robului S-a desertat pe Sine.

Dar taina dumnezeiestii iconomii a purtat-o pantecele Fecioarei, o, pantece mai lat decat cerurile! O, nastere care ai purtat mantuirea! O pantece de lut si camara de nunta a Creatorului! O, Nastere izbavitoare a pacatului lumii! O, taina, al carei chip este cu neputinta a-l talcui! O, nastere dar nu inceput al existentei lui Dumnezeu, nu schimbare a fiintei, nu micsorare a puterii, nu despartire de Cel ce fara de inceput S-a nascut ci unirea lui Dumnezeu si cu trupul, in impreunarea firilor, binecuvantarea nasterii, venirea lui Dumnezeu, taina cea din veac ascunsa in Dumnezeu (Col. 1, 26), taina nedespartirii firilor, dezlegarea blestemului ,ridicarea osandei (Gen. 2, 17) si existenta cea fara de inceput a Fiului celui Unul-Nascut, si nasterea din fecioara dupa trup si inchinarea de la toata zidirea si daruind si binevestind poporului intreg! Lui fie slava in vecii vecilor.