Pr. Ioan Aurel Rus: Conspect- Intrarea în biserică a Maicii Domnului

331

„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.”

Smerenia Preacuratei Fecioare Maria a stat la baza întregii lucrări Dumnezeieşti.

Fără smerenie, virtuţile nu au valoare mântuitoare. În condacul praznicului de azi ,găsim aceste cuvinte: „Preacurat templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara…astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu…”.

Este mântuitor pentru noi să ştim, ce Har este acesta, care a fost adus în biserica Vechiului Testament împreună cu Preacurata Fecioară Maria.

Acest Har se manifestă în multe feluri. Mai întâi acesta este lucrarea Sfântului Duh, care l-a luminat pe marele preot, prorocul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. Sub lucrarea Sfântului Duh, el a săvârşit un lucru nemaiauzit şi neobişnuit.

Legea lui Moise nu permitea preoţilor să intre în Sfânta Sfintelor Templului. În Sfânta Sfintelor putea intra doar marele preot şi numai o dată în an, la sărbătoarea Curăţirii. Dar pe Preacurata Fecioară Maria marele preot, insuflat de Sfântul Duh, a dus-o în Sfânta Sfintelor.

Apoi, prin acest Har trebuie să înţelegem apariţia zilnică în faţa Fecioarei Maria a îngerilor. După cum mărturiseşte tradiţia bisericească, ei îi luminau mintea cu cunoştinţele despre tainele lucrării dumnezeieşti în lucrarea mântuirii noastre şi îi umpleau inima de o bucurie dumnezeiască, nepământeană.

Iar unul din îngeri aducea în fiecare zi copilei alese de Dumnezeu hrană cerească, cu care Ea s-a hrănit în tot timpul petrecerii sale în Templu.

Mai departe, prin acest Har se înţelege lucrarea nemijlocită a Sfântului Duh asupra Fecioarei Maria, înzestrând-o încă din anii copilăriei cu darul citirii Sfintei Scripturi, înţelegerii ei corecte şi râvna în rugăciune.

Tradiţia bisericească ne spune că Ea petrecea cel mai mult timp în rugăciune înflăcărată, se ruga chiar noaptea, iar în restul zilei, în încăperea alăturată Sfintei Sfintelor, se ocupa cu lucrul de mână.

Prin acest Har trebuie să mai înţelegem şi un dar nemaiauzit al fecioriei şi al nevinovăţiei Fecioarei Maria. Când a împlinit doisprezece ani, Ea a spus marelui preot şi preoţilor Templului că nu se va căsători niciodată, căci a promis lui Dumnezeu să rămână pururea fecioară.

Această promisiune a copilei binecuvântate i-a mirat foarte mult, căci în Vechiul Testament fecioarele nu făceau asemenea făgăduinţe, iar fecioare asemenea monahiilor Noului Testament nu existau deloc.

După rugăciunile stăruitoare ale marelui preot şi ale preoţilor, Domnul le-a descoperit prin minune că Fecioara Maria, pentru a-i fi păzită fecioria, trebuie logodită cu dreptul bătrân Iosif, ceea ce s-a şi făcut.

Dar Fecioara Maria nu numai ea singură a împlinit această făgăduinţă făcută lui Dumnezeu. Ea a servit ca exemplu pentru alte fecioare, să petreacă în viaţă monahală feciorelnică.

Iată de ce la priveghere, în timpul stihirilor, Biserica ne-a atras atenţia asupra cuvintelor prooroceşti ale dumnezeiescului psalmist: „Aduce-se-vor împăratului fecioare în urma Ei” (Psalmi 44,16).

Iar în vedenia unei monahii binecredincioase, Maica Domnului a binevoit să se numească prima monahie.În sfârşit, prin acest Har urmează să înţelegem darul haric al minunatei smerenii a Preacuratei Fecioare Maria.

Când avea doisprezece ani, în timpul şederii în templu, în Sfânta sfintelor, Ea citea cartea proorocului Isaia. În inima Ei i-au răsunat deosebit cuvintele marelui prooroc: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23).

Citind aceste cuvinte, Fecioara Maria s-a umilit şi şi-a dorit să fie ultima slujitoare a Acelei Fecioare din care se va naşte pe pământ Însuşi Dumnezeu. Cum şi-a dorit acest lucru, înaintea Ei a apărut îngerul şi i-a zis: „Tu eşti acea Fecioară din Care se va naşte Dumnezeu” şi că despre aceasta ea va primi peste doi ani o bunăvestire îngerească deosebită, lucru care s-a împlinit într-adevăr.

Din Evanghelie cunoaştem că în timpul Bunei Vestiri făcută de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria, Ea a arătat aceeaşi smerenie minunată, deoarece, ca răspuns la această bună vestire despre această întâmplare nemaiauzită şi suprafirească – naşterea din Ea, prin umbrirea Sfântului Duh, a Fiului lui Dumnezeu – Ea i-a spus Arhanghelului: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).

Această smerenie a Preacuratei Fecioare Maria a şi fost cauza principală a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din Ea. Că este aşa, ne-a mărturisit Ea însăşi, prin cuvintele de Dumnezeu insuflate, ce le-a spus când s-a întâlnit cu dreapta Elisabeta: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca 1,48).

Iată, deci, cum trebuie să înţelegem Harul, care a intrat în biserica Vechiului Testament împreună cu Fecioara Maria, marele rod al acestui Har, întruparea din Preacurata Fecioară Maria a lui Dumnezeu însuşi, Mântuitorul nostru.

De altfel, nu doar un sigur rod se trage din smerenia Fecioarei Maria. Din întrupare s-a tras marea lucrare a răscumpărării noastre din păcat, blestem şi moarte, prin moartea de pe Cruce a lui Hristos. în puterea acestei răscumpărări, începând cu apostolii, ni se dă în dar, prin Tainele Bisericii, Harul interior renăscător al Sfântului Duh.

Iar acest Har ne dă dreptul să primim cea mai mare Taină a sfintei Euharistii, prin care ne facem trup din trupul şi os din osul lui Hristos şi ne unim cu El în modul cel mai strâns şi apropiat, pentru veşnica fericire a Raiului.

Atunci ce concluzie mântuitoare trebuie să tragem din toate cele spuse despre Har şi roadele lui? Biserica Dumnezeiască a Vechiului Testament a dat neamului omenesc pe Maica Domnului. În aceasta constă marea lui însemnătate educativă şi mântuitoare .

    Dar, cum a murit pe Cruce Mântuitorul nostru, catapeteasma bisericii s-a rupt în două de sus până jos. Explicând acest eveniment uimitor, Sântul Ioan Gură de Aur spune că în momentul în care a avut loc moartea Domnului, atunci Harul s-a depărtat definitiv de biserica Vehiului Testament şi a trecut asupra apostolilor, iar apoi şi în Biserica dumnezeiască a Noului Testament, şi a început să lucreze aici în multe chipuri prin manifestările sale minunate.

De aceea în Biserica lui Dumnezeu a Noului Testament se observă Harul manifestării şi prezenţei îngerilor lui Dumnezeu, care nevăzut ne îndeamnă spre rugăciune, ne abat de la orice rău, aprind în inimile noastre dragostea către Dumnezeu şi semeni, ne luminează mintea cu lumina adevăratei cunoaşteri de Dumnezeu, ne predispun către o bună viaţă creştinească.

Nu în zadar la Dumneazeiasca Liturghie în timpul Vohodului mic preotul spune în taină aceste cuvinte: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru,… fă împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta”. Iar în timpul Liturghiei Darurilor mai înaite sfinţite, în locul heruvicului, se cântă cântarea bisericească ce începe cu aceste cuvinte: „Acum puterile cereşti împreună cu noi, nevăzut slujesc…”.

Iată de ce Sfântul Serafim de Sarov nu o dată vedea îngeri în timpul Liturghiei, care slujeau împreună cu clerul şi umpleau biserica cu minunata şi neasemuita lor cântare.

La fel precum în biserica Testamentului Vechi, în biserica Noului Testament în mod deosebit şi minunat este prezent însuşi Domnul, cu deosebirea că aici se săvârşeşte înfricoşătoarea Jertfă Euharistică. Acest privilegiu măreţ nu exista în biserica Testamentului Vechi. La fel, cel din urmă nu transmitea credincioşilor Harul interior renăscător.

El ne este dăruit doar în Biserica Testamentului Nou, pentru împlinirea tuturor poruncilor dumnezeieşti şi pentru unirea cu Dumnezeu.

De aceea să privim biserica lui Dumnezeu ca cel mai preţios loc de pe pământ. Ea este pentru noi Cerul pământesc şi Raiul pământesc cu toată fericirea împărăţiei cereşti a lui Hristos.

Dar în acelaşi timp să năzuim, iubiţii mei, la Harul lui în multe chipuri lucrător. Mai ales să tindem către binecuvântatul dar al smereniei,după modelul smereniei Preacuratei Fecioare.

    Ea a stat la baza întrupării Mântuitorului, a întregii lucrări Dumnezeieşti a lui Hristos şi a întregii noastre vieţi creştineşti. Precum Eva, dorind să aibă cunoaştere, asemenea lui Dumnezeu însuşi, a căzut în mândrie, iar această mândrie – temelia şi cauza tuturor păcatelor, patimilor şi necazurilor – a lăsat-o moştenire neamului omenesc, aşa Preacurata Fecioară Maria a lăsat omenirii smerenia Sa, drept temelia şi cauza curătiei, sfinţeniei şi fericirii noastre.

Este clar că smerenia nu este doar una dintre virtuţi, ci este însăşi concepţia creştină despre lume, începutul vieţii creştineşti a Noului Testament şi chiar această viaţă.

Iată de ce marele învăţător al Bisericii, Sfântul Macarie Egipteanul, spune în minunatele sale lucrări că smerenia este semnul creştinătăţii .Precum însuşirea definitorie a oamenilor trupeşti şi pătimaşi este mândria, aşa însuşirea definitorie şi esenţială a oamenilor duhovniceşti şi sfinţi este smerenia. Şi cu cât mai adâncă era smerenia lor cu atât mai multe daruri le trimitea Dumnezeu. Înălţimea înzestrării lor duhovniceşti se măsura cu adâncimea smereniei lor.

Nu rareori, Sfântul Serafim de Sarov săruta mâinile mirenilor, se închina lor până la pământ, îi numea „bucuria” şi „comoara” lui. Iar pe sine nu se numea altfel decât „sărmanul” şi „păcătosul” Serafim.

Pentru această smerenie Domnul l-a dăruit cu un asemenea mare Har, că el, asemenea Mântuitorului, tămăduia bolnavii cu un singur cuvânt. Datorită acestei smerenii, în timpul sfintei liturghii L-a văzut în biserică pe Iisus Hristos în toată slavade douăsprezece ori a văzut-o pe Preasfânta Maică a Domnului, o dată, aproape de moartea sa, a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu în toată slava Ei cerească şi în sfârşit, ca şi Apostolul Pavel, a fost răpit încă în viaţa sa pământească până la al treilea cer şi a simţit fericirea Raiului.

Domnul, nu în zadar, atât de mult înrădăcina smerenia în inimile ascultătorilor Săi. „Când vei fi chemat la cineva la nuntă, – spunea El,- nu te aşeza în locul cel dintâi…, ci, când vei fi chemat, mergând aşează-te în cel din urmă loc ,căci vor fi cei de pe urmă .

Şi care este mai mare între voi va fi slujitorul vostru” (Matei 23,  11).

Iar El însuşi prin exemplul Său îi îndemna pe oameni să tindă spre smerenie. „Fiul Omului, – a spus El, – n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El (altora) şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20,28).

La Cina cea de Taină, Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor Săi. Nu se poate povesti ce smerenie nespusă a arătat El în timpul Patimilor, când a fost răstignit pe Cruce, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2,8).

De aceea, amintindu-ne importanţa mântuitoare a smereniei, să-L rugăm pe Domnul şi pe Preacurata lui Maică, Fecioara Maria, ca Harul în multe chipuri lucrător al Sfântului Duh să se odihnească peste noi, dar mai ales darul smereniei.

Dacă vom avea smerenie, toate virtuţile creştineşti ni se vor adăuga, căci temelia lor este smerenia. Atunci prima şi întâia virtute şi anume credinţa noastră, fără de care nimeni nu este bineplăcut la Dumnezeu, va fi mare şi de minuni făcătoare.

Fără smerenie toate virtuţile nu au nici o importanţă mântuitoare. Dar cum poate fi altfel, când chiar însuşi Harul, cel mai important mijloc pentru mântuirea noastră, ni se dă în dar de la Dumnezeu doar pentru smerenie.

De aceea, dacă vom avea smerenie, atunci Harul, primit de la Dumnezeu, va străluci în noi. El ne va uni pe veci cu Hristos, mai ales prin Sfânta Împărtăşanie şi pentru împlinirea tuturor poruncilor Dumnezeieşti, ne va face fiii Lui adevăraţi.

Îți închin un imn, femeie, leagăn vieții și iubirii!
Tu ai stat și pe Golgota lângă Crucea Răstignirii,
Tu L-ai însoțit pe Domnul spre Calvar cu lacrimi grele,
Tu i-ai îndulcit amarul când i-au dat oțet și fiere!

Așa, cum demult, prin Eva, șarpele-a adus căderea,
Tot femeii la mormânt i s-a vestit Învierea
Tot femeii i s-a spus, să vestească atunci lumii,
Când El a strigat : ,, Maria!” și ea i-a răspuns : ,, Rabuni!”

Cine a născut pe-aceia care au slujit Iubirii ?
Cine a ținut în brațe mucenicii și martirii?
Cine le-a sădit sămânța dragostei pentru Hristos?
Tot femeia ce e mamă, născătoare de frumos!

Dar Femeia cea mai sfântă, e Cea Pururea Fecioară
Și în cer și pe pământ e cea mai de preț comoară!
Prin ea s-a-ntrupat Iubirea, prin Mireasa fără Mire,
Să ne ducă firea noastră cea de lut, spre Nemurire!

Te-ai născut din Sfânta Ana și-ai călcat prin glodul humii,
Dar ca tine n-a fost alta de la-ntemeierea lumii,
Mai frumoasă ca frumosul,ce-aș putea spre slavă-ați scrie ?
Când te laudă toți sfinții, Prea Curată-n veci, Marie!

Îți închin un imn femeie, mama mea cu părul nins!
M-ai crescut cu multă trudă și în suflet crini mi-ai prins
Și-au crescut plini de lumină, să îi port și-n veșnicie
Însă azi, cules-am unul să ți-l dau măicuță, ție !-Eliana Popa