Președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, confirmat cu infecție cu noul coronavirus

97

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a fost confirmat pozitiv cu infecție cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut chiar de el, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina oficială de pe o rețea de socializare.

Chiar dacă v-am obișnuit cu vești bune, astăzi vin cu una în ton cu vremurile. Tocmai am primit rezultatul testului și, din păcate, mă alătur miilor de români confirmați pozitiv de COVID-19. Deocamdată, starea mea de sănătate este stabilă și conform procedurii m-am izolat, protejându-i pe ceilalți. Sunt voci care pun la îndoială existența virusului, sunt oameni ce cred, însă în aceste momente, în fața inamicului invizibil, cel mai înțelept este să respectăm cu toții regulile. Multă sănătate tuturor! Am încredere că prin profesionalismul cadrelor medicale, prin puterea și bunătatea Lui Dumnezeu, vom trece și peste această etapă”, a scris Emil Radu Moldovan pe Facebook.

La nivelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pe lângă președintele Emil Radu Moldovan, mai există încă două cazuri pozitive de COVID-19.