Primăria Zagra a recepționat lucrările prin care a fost modernizat drumul către Aluniș

131

Administrația comunei Zagra a recepționat, joi, lucrările de modernizare a celor 9 kilometri de drum județean care leagă satul reședință de satul Aluniș. Investiția se ridică la 1 milion de euro, bani europeni, execuția fiind realizată către constructorii de la Frasinul Anieș, în cadrul proiectului fiind realizate inclusiv gabioane și parapeți de sprijin a drumului.

Un drum asfaltat duce la un confort mai bun al locuitorilor din zonă mai ales că scurtează timpul de deplasare. Cu această modernizare de infrastructură rutieră am terminat asfaltările care fac legătura între cele cinci sate aparținătoare”, ne-a declarat primarul Dumitru Bușcoi.