Primăriile sunt responsabile de igienizarea arealului administrat, inclusiv a cursurilor de apă

176

Regimul deşeurilor reprezintǎ o problematicǎ deosebit de complexǎ cu implicaţii majore în ceea ce priveşte mediul înconjurǎtor.

Depozitatea necontrolatǎ a deşeurilor în preajma cursurilor de apǎ reprezintǎ rezultatul activitǎţilor din cadrul colectivitǎţilor umane riverane. Aceastǎ stare agreseazǎ cursurile de apǎ, transformându-le într-un mijloc de transport al poluanţilor. De asemenea, deşeurile depozitate în zona podurilor și a podețelor de către agenţii economici sau de către cetăţeni pot obtura secțiunea de scurgere a apelor și astfel pot provoca inundații.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, autoritățile publice locale sunt direct responsabile de gestionarea regimului deșeurilor, în arealul pe care îl administrează.

Astfel, obligaţiile consiliilor locale şi ale primarilor sunt menționate în Ordonanța nr. 21/ 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificările și completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 515/ 2002 :

Articolul 8. Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primarii au obligaţia să asigure, în condiţiile legii:

[….]c) prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni;

  1. j) organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor;
  2. k) curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor.”

Pentru îmbunătățirea situației este nevoie de o schimbare majoră în plan comportamental. Ridicarea nivelului de civilizaţie, a nivelului educaţional şi adoptarea unei atitudini prietenoase, responsabile faţă de acest important factor de mediu reprezintă una din preocupările constante ale instituţiei noastre. Astfel, derulăm sistematic programe educaţionale pentru copii şi tineri și mizăm pe exemplul comportamental pe care aceştia pot să îl ofere.

Totodată, instituția noastră va relua campaniile de conștientizare a publicului privind riscurile poluării apelor, în colaborare cu instituțiile publice, cu ONG-urile și cu alți factori interesați.

 

Compartimentul  de presă al Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa