Primarul Ioan Szabo sare în ajutorul restaurării unui monument de patrimoniu național: casa Șanț de la Muzeul Național al Satului

685

O casă construită în 1896 la Şanţ, din cununi de bârne, pe un soclu înalt de piatră, cu prispă pe trei laturi, cu acoperişul în patru ape având învelitoare din draniţă este reprezentativă pentru Muzeul Național Satului ”Dimitri Gusti” din Bucureşti. Încă de la înființarea muzeului, construcţia a fost transferată în Capitală în 1936 cu tot cu mobilierul şi podoabele din interior, fiind prima casă care intră în circuitul de vizitare. Din păcate, la ora actuală, obiectivul se află într-o situație critică privind starea de conservare a acoperișului, gardului și porților. După cum anunță directorul muzeului, conferențiarul universitar doctor Paula Popoiu, învelitoarea prezintă degradări accentuate iar apele pluviale pătrund cu ușurință în casă. Mai mult, în urma ninsorilor de la începutul anului 2018, în casă a intrat o cantitate mare de zăpadă în pod și în tindă. Problemele învelitorii au generat și degradări ale elementelor șarpantei, dar și la streașină. Din cauza acestor probleme, în zilele ploioase, casa este închisă pentru vizitare, luându-se măsuri pentru protejarea obiectelor. Din fericire, aflând de situația casei Șanț, reprezentativă până la urmă pentru comunitatea pe care o conduce, primarul Ioan Szabo și-a arătat toată disponibilitatea de a salva monumentul de patrimoniu național, purtând discuții cu reprezentanții Muzeului Național al Satului. Aceast fapt notabil reiese și din scrisoarea pe care Paula Popoiu i-a transmis-o primarului comunei Șanț.

”Stimate domnule primar Ioan Szabo,

Vă felicit încă o dată pentru munca depusă de a conserva și duce mai departe tradițiile din zona pe care o reprezentanți !

Conform discuțiilor avute cu ocazia Zilelor Muzeului Satului, am fi onorați să continuăm colaborarea cu instituția și comunitatea dumneavoastră.

Țin să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordați pentru restaurarea unui important monument de patrimoniu din muzeu: casa Șanț. Este unul dintre cele mai vizitate obiective muzeale, fiind prima casă care intră în circuitul de vizitare, inclusiv pentru delegațiile oficiale și care, din păcate, se află într-o situație critică privind starea de conservare a acoperișului, gardului și porților. Învelitoarea prezintă degradări accentuate iar apele pluviale pătrund cu ușurință în casă. Mai mult, în urma ninsorilor de la începutul anului 2018, în casă a intrat o cantitate mare de zăpadă în pod și în tindă. Problemele învelitorii au generat și degradări ale elementelor șarpantei, dar și la streașină. Din cauza acestor probleme, în zilele ploioase, casa este închisă pentru vizitare, luându-se măsuri pentru protejarea obiectelor. Menționez că ultima restaurare a învelitorii s-a realizat în anul 2001. Având în vedere această situație dar și din cauza faptului că muzeul nu a primit de mai mulți ani fonduri care să permită restaurarea, vă rugăm să ne ajutați pentru ca acest monument să revină la starea inițială. Lucrările de restaurare vor stopa degradările și vor repune în circuitul de vizitare această casă, cu atât mai mult cu cât anul viitor se împlinesc 85 de ani de la prima campanie monografică din comuna Șanț, iar Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” intenționează ca, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea de 84 de ani de la înființare, să dedice o zi specială comunității dumneavoastră.

Arhitectul muzeului a întocmit o situație a necesarului de materiale și lucrări, pe baza unei analize a comisiei de conservare-restaurare a patrimoniu imobil, cu mențiunea că la desfacerea învelitorii pot apărea și unele situații neprevăzute. Vă atașăm acest necesar și vă mulțumim pentru interesul pe care comunitatea din localitatea Șanț îl are pentru acest monument aflat astăzi la Muzeul Național al Satului ”Dimitri Gusti””, semnează, cu aleasă considerație, conferențiarul universitar doctor Paula Popoiu – managerul Muzeului Național al Satului ”Dimitri Gusti”.

Mărturie că implicarea primarului Ioan Szabo în salvarea casei Șanț nu este vorbă în vânt stă acțiunea de astăzi a edilului, prin care acesta a vizitat meșterii de la Lunca Ilvei ce lucrează la ora actuală la necesarul de dranițe ce va lua calea Bucureștiului. Tot acolo vor ajunge și celelalte elemente de lemn ce vor reînvia monumentul de patrimoniu.

Ce comoară va fi salvată
Pe pagina de prezentare prin interenet a Muzeului Național al Satului, vizavi de casa Șanț se arată următoarele: ”Satul Şanţ, aşezat pe valea Someşului Mare, face parte din cele 44 de sate grănicereşti năsăudene a căror menire era aceea de a apăra graniţa vechiului imperiu austro-ungar. Ocupaţiile principale ale locuitorilor au fost creşterea vitelor, agricultura, lucrul la pădure. Cele mai multe construcţii din sat au fost ridicate din lemn. Casa transferata în muzeu, în anul 1936 (datând din anul 1896), este construita din cununi de bârne, pe un soclu înalt de piatră, cu prispă pe trei laturi. Acoperişul în patru ape are învelitoare din „draniţă”.

Planul casei cuprinde o tinda mediană, fără plafon, flancată de doua camere mari, fiecare cu cate o cămara, pe latura din spate. În tindă, unde se desfăşurau diverse activităţi gospodăreşti, se află o vatră liberă unde se pregătea mâncarea pe timpul verii. Numeroase unelte gospodăreşti şi ustensile de bucătărie, prezente în tindă, ilustrează preocupările domestice ale proprietarilor. În camera de locuit reţine atenţia sistemul complex de încălzire format din vatra liberă cu horn, cuptor, cu un mic spaţiu de dormit şi soba cu plită. Mobilierul, redus din punct de vedere numeric (pat, masă, laviţă, dulap de vase), este dispus pe lângă pereţi pentru a crea un spaţiu optim desfăşurării activităţilor lucrative. Războiul de ţesut ocupa locul dinspre fereastră, iar suportul de pe grindă, atestă locul urzoiului. Această încăpere funcţională nu este lipsită de căldura ţesăturilor lucrate în gospodărie: ţolurile (cuverturile) de pe pat şi de pe culmea („ruda”) din fata cuptorului, ştergarele de perete şi feţele de masă.

În camera de oaspeţi („casa de paradă”), mobilierul este compus din două paturi aşezate simetric, masă la mijloc, bancă cu spătar, dulapuri pentru vase, lăzi de zestre şi cuiere pictate. Numeroasele ţesături decorative din lână şi bumbac, ca şi frizele realizate din blide şi din cancee smălţuite, ori icoanele pe sticlă, dau interiorului o atmosferă de sărbătoare. Un centru de interes îl reprezintă în această încăpere zestrea, stivuită până la tavan („după cât de vrednice erau femeile şi de avută familia”). Ţesăturile din lână şi bumbac sunt reunite într-o compoziţie ritmată, prin diversitate cromatică şi plastico-decorativă. Gama ornamentală a ţesăturilor de interior se caracterizează prin prezenţa masivă a elementelor florale, iar cromatica este dominată de alb şi roşu”.