Proiect privind modul de calcul al chiriei pentru locuințele ANL din Bistrița, în dezbaterea Consiliului Local

88

În ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița din această lună se află un proiect de hotărâre care prevede aprobarea modului de calcul al chiriei pentru locuințele ANL din oraș, dar și cuantumul chiriilor pentru aceste imobile. 

Potrivit viceprimarului municipiului Bistrița, Călin Stan, acest proiect de hotărâre a fost inițiat cu scopul de a evita situațiile de subînchiriere a locuințelor ANL.

Există situații în care o parte dintre locuințele ANL sunt mai sociale decât cele din blocurile sociale și vrem să creștem chiria ca să nu se mai facă speculă cu ele, adică eu obțin o locuință ANL, dar o dau în chirie spre o altă persoană”, a declarat viceprimarul Călin Stan.

În ceea ce privește majorarea, aceasta poate fi semnificativă în unele situații.

În unele situații, am înțeles că există chiar și varianta dublării cuantumului chiriei. Spre exemplu, în unele cazuri, se poate ajunge de la 360 de lei cât e acum, la 720 de lei. Dar acest lucru va depinde și de decizia Consiliului Local”, a mai precizat Călin Stan.

Proiectul de hotărâre va intra în dezbaterea Consiliului Local Bistrița la data de 25 februarie.

În municipiul Bistriţa, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, au fost construite un număr de 773 locuinţe. Dintre acestea, un număr de 248 de locuinţe au fost vândute în favoarea titularilor contractelor de închiriere, iar în administrarea Consiliului Local al municipiului Bistriţa au mai rămas un număr de 525 locuinţe, acestea fiind situate în 19 blocuri.