Rămășițele zilei: Nacht der langen Messer

307

Spectrul înlocuirii unei imaginare dictaturi, mult prea des invocate în ultimii ani, cu o alta, pare să devină o realitatea imediată, una care se pregătește să vină călare pe hulitele alegeri libere. Am amici în USR, încerc să înțeleg cum funcționează și cum a reușit acest partid să iasă din Facebook și să coboare în stradă, dar nu am să înțeleg comprehensiunea unora de acolo pentru pedeapsă, pedeapsa aplicată cu orice preț. Cu prețul sângelului? Miroase în aer a neînțelegere a unor evenimente istorice, a unei așa-zise mântuiri obligatorii și a altor crime în numele Crucii. Multe au fost ele. Am citit multe volume legate de mișcarea legionară, nu sunt un străin de opera lui Nae Ionescu și nici de ”Cărticica șefului de cuib”, dar asta cu pușcăria pentru cei care folosesc simboluri ale defunctului PMR sau PCR, precum și interzicerea lor, nu este o chestiune deloc în regulă, a unor oameni corecți și noi în politică. Eu cred că e vorba de cenzură sau de ceva foarte apropiat acesteia, iar de acolo, la adevărata dictatura nu e decât un pas. Nu cred că amenințările fac bine cuiva, mie nu îmi place să fiu amenințat de cineva care nu pricepe nimic din istorie și comunicare politică. Am să invoc cuvintele părintelui Nicolae în teama mea față de asemenea viitoare propuneri legislative: ”Suprarealismul e de la Paris, delirul o fi bun la Zurich, la cafenea. Aici nu-i acolo. Aici se oprește trenun-n gară, nu gara la tren. Aici e țara lui Ion a Fanarioților și a lui Soarbe-Zeamă, aici Vlad Țepeș i-a tras pe solii turci în țeapă, nu le-a spus “trageți întâi dumneavoastră, domnilor englezi”, iar Petrache Carp i-a arătat lui Vodă Carol că porumbul se mănâncă cu mâna, aici e pe viață și pe moarte, aici nu e decor sofisticat și suprem de nebunatic, nu-s draperii și delicii, nu-i paradis ori iad artificial, aici e ca la dugheană, ca la tejghea, ca la obor; ca la proces de clironomie; nu-i cu giuvaericale, e cu pietre, cu bolovani (și dintr-odată gândul mă poartă spre Brâncuși, țăran hotărât care-și cioplește materialul cu gesture mari de cosaș). Aici e scăldătoarea Vitezda: te arunci ori ba”

PS. Sunt versurile lui Păstorel Teodoreanu:
Căpitane, Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!

PS 2: Trăiască lupta de clasă.. E voie?