Refrenul zilei la Salva: Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa și…la deal

1707

La mijlocul acestei veri, locuitorii comunei Salva vor avea, în sfârșit, un pod peste Sălăuța de care vor fi mândri, vechiul pod ce trece prin centrul satului fiind în plină etapă de reconstrucție, cu fondurile guvernamentale asigurate de Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). De la un pod cu o singură bandă, noul pod va avea două sensuri de circulație rutieră și un trotuar, investiția fiind asigurată din fonduri guvernamentale. Potrivit estimărilor primarului Gheorghe Onul, noua față a podului va fi inaugurată în luna iulie.

Pe de altă parte, edilii sălăuani se preocupă la ora actuală pentru reabilitarea rețelelor de apă, în sensul că se montează noi pompe care să susțină presiunea unor străzi aflate în pantă, ale căror gospodării aveau dificultăți constante în asigurarea presiunii constante la robinete. Este vorba de strada Bolotău și strada Butăceni, acolo unde astăzi s-au montat cabinele de adăpostire a pompelor ce vor asigura confortul așteptat în locuințele riveranilor cu bani de la bugetul local. Nu a fost uitată nici strada ce duce la Mănăstirea ”Izvorul Tămăduirii”, devenită acum o zonă în plină etapă de dezvoltare imobiliară, investiție mai amplă (susținută financiar tot prin PNDL) ce presupune pe lângă pompele de presiune și darea în folosință a unor bazine de înmagazinare a apei potabile, ce va asigura necesarul întregului perimetru de pe Dealul Migii.