Robert Sighiartău (PNL): ”Bugetul pe anul 2021 – bugetul investițiilor-record”

94

Deputatul PNL Robert Sighiartău susține că bugetul pe anul 2021 este un buget al investițiilor-record, cel mai mare din ultimele decenii.

Prin bugetul înaintat, premierul Florin Cîțu scoate România din minciuna pesedistă a veniturilor crescute din pix de Dragnea la televizor. Bugetul investițiilor este un buget pentru venituri mai mari, nicidecum unul de austeritate așa cum minte PSD. Spre deosebire de pesediștii obișnuiți cu traiul socialist pe banii altora, orice familie responsabilă știe care sunt limitele și scopul îndatorării. Știe că îndatorarea trebuie făcută primordial pentru investiții care să crească nivelul de trai și care să producă ulterior venituri: o casă, o mașină, o centrală termică, studii pentru copii, fonduri pentru o afacere. Așa este croit BUGETUL INVESTIȚIILOR, cel mai mare din ultimele decenii – 61,429 miliarde lei, 5,5% din PIB. În 2020, l-am crescut cu 9,5 miliarde de lei, adică cu 20% față de 2019. Iar în 2021, mărim investițiile cu peste 8 miliarde de lei față de execuția bugetară din 2020”, susține deputatul Robert Sighiartău.

Sursa citată completează că toate aceste mari investiții publice propuse a se realiza vor duce la creșterea nivelului de trai, vor face firmele mai competitive și localitățile românești mai atractive din punct de vedere economic.

Cât de mult își mai poate permite o companie să piardă în raport cu concurența din alte țări din pricina lipsei autostrăzilor peste Carpați? Ce firmă puternică s-ar așeza într-o localitate în care încălzirea birourilor se face la sobă? Infrastructura mai bună atrage investiții private, afaceri noi, locuri noi de muncă mai bine plătite și, implicit, contribuții mai mari la buget. Acestea sunt resursele adevărate pentru solidaritate socială, pentru pensii și alocații. Doar așa crește o economie: prin investiții în infrastructură și dezvoltarea sectorului privat și doar așa cresc veniturile românilor”, mai spune Sighiartău.

Parlamentarul a adăugat că există deja o rețetă implementată cu succes în multe orașe din țară.

Am văzut cum bugetele bazate masiv pe investiții derulate de profesioniști au transformat deja orașe precum Cluj-Napoca ori Oradea. Profesioniștii puși pe toate palierele sunt esențiali pentru reușita acestui buget al investițiilor record. Habarniștii politruci și tăietorii de frunze la câini trebuie trimiși acasă sau ținuți departe de funcțiile publice. Și mai clar: rețeta lui Ilie Bolojan, adică investiții, fonduri europene, administrație reformată și criteriile lui Florin Cîțu, adică profesioniști fără conflicte de interese sau probleme penale trebuie să fie literă de lege în PNL și în Guvern. Doar așa vom fructifica la maximum, pentru români și pentru dezvoltarea României, oportunitatea acestui buget al investițiilor”, a concluzionat Sighiartău.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost publicat de Ministerul Finanțelor Publice și acum se află în consultare publică, urmând să ajungă în Parlament pentru dezbatere și aprobare.