S-a lăsat cu amenzi după o acțiune electorală organizată în Bistrița

143

Circa 20 de persoane care au participat la o acțiune electorală organizată în municipiul Bistrița au fost sancționate pentru că nu ar fi respectat măsurile impuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Bistrița-Năsăud.

În seara zilei de 2 septembrie, a avut loc la Bistrița o activitate cu caracter electoral unde mai multe persoane nu au respectat măsurile de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului aferent campaniei electorale. Cu toate că acestea au fost îndrumate în acest sens la începutul activității de către echipajul de Jandarmerie aflat la fata locului, cei în cauză nu au respectat măsurile”, se arată într-un comunicat de presă al IJJ Bistrița-Năsăud.

Astfel, jandarmii au legitimat 18 persoane și au aplicat un număr de 22 de sancțiuni în valoare totală de 16.400 lei. Cele mai multe amenzi (18, în valoare totală de 12.500 lei) au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de sănătate publică și a celor cu privire la obligativitatea purtării măștii de protecție. De asemenea, alte patru sancțiuni, în valoare de 3.900 de lei, au fost aplicate pentru abateri la Legea nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

IJJ Bistrița-Năsăud face apel la locuitorii județului și nu numai să respecte toate măsurile impuse în contextul epidemiologic actual, contribuind astfel la limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

FOTO: arhivă