Sâmbătă, de Sfântul Ilie, este hramul bisericii din partea de vest a orașului Năsăud

628

Creştinii năsăudeni sunt aşteptaţi să participe sâmbătă, 20 iulie, la hramul bisericii din partea de vest a orașului Năsăud, păstorită de părintele Iuliu Mureșan. Aşezată sub patronajul spiritual al Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, lăcaşul de închinare va aduna în jurul său o mulţime de pelerini veniţi de prin toată Țara Năsăudului în ziua praznicului. De la ora 10.00, slujba va fi săvârşită de părintele protopop al Năsăudului Ioan Dâmbu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Piatra de temelie a bisericii „Sfântul Ilie” din Năsăud a fost pusă de Înalt Preasfințitul Mitropolit și Arhiepsicop Andrei Andreicuț la data de 5 octombrie 2012, lăcașul de cult fiind edificat pe strada Cloșca, pe un teren donat de o văduvă și amplasat în imediata vecinătate a Văii Spinului, în partea de vest a orașului. Prin grija părintelui paroh Iuliu Mureșanu lăcașul de cult a fost rânduit în mod exemplar, pictura interioară fiind încă în curs de amenajare.