Șase oameni au ajuns în această seară la spital. Două accidente rutiere s-au produs la Ciceu Giurgești, respectiv Căianu Mic

394

La Ciceu Giurgești a fost vorba de o mașină care a ieșit de pe carosabil, în autoturism aflându-se un număr de 4 persoane, una dintre acestea fiind încarcerată dar, ea fiind extrasă din mașina lovită de participanții la traffic. Două din cele patru victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite, iar celelalte doua au ajuns la CPU Beclean. Toate victimele sunt conștiente. Al doilea accident rutier a avut cu puțin timp în urmă la Căianu Mic, unde s-a răsturnat o mașină. Aici fiind confirmate două victime. Una dintre ele are un traumatism thoracic, iar cealaltă doar leziuni minore.