Șeful PNȚCD, Aurelian Pavelescu a ajuns și la Bistrița. El a susținut o conferință de presă alături de Radu Moldovan și Cristian Niculae

187

Protocolul de colaborare politică dintre PSD și PNȚCD semnat între Aurelian Pavelescu și Liviu Dragnea va fi implementat și la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, cel care a preluat PNȚCD ca și continuator al vechiului Partid Național Țărănesc, avocatul Pavelescu a ajuns și la Bistrița.

Liderul național al PNȚCD a explicat că se află într-un turneu național, scopul principal al acestuia fiind popularizarea actului de colaborare dintre țărăniști și PSD. Așa cum era de așteptat, Pavelescu a vorbit foarte mult, a dat numeroase explicații cu privire la semnarea acestui protocol, act care nu este valabil doar între limitele campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, efectele lui fiind de durată și ajungând până la finele anului 2020.

Pavelescu a spus că acordul cu PSD a fost o necesitate, PNȚCD, ca partid de centru stânga fiind mai aproape, la acest moment politic, de principiile naționale și patriotice  moderate ale social-democraților. De altfel, el a spus că partidele fac politică, istoria urmând să fie scrisă de istorici și, că, mineriadele în care țărăniștii au fost bătuți de minerii chemați de Ion Iliescu, au fost accidente nedorite ale istoriei post revoluționare atât de zbuciumate în România. Potrivit celor spuse de Pavelescu, un asemenea act de colaborare ar fi fost semnat chiar de Corneliu Coposu sau Ion Rațiu.

 

”Există un singur PNȚCD, cel al cărui președinte sunt eu, iar la Bistrița-Năsăud e Ioan Chira. Din punct de vedere legal, după ani de procese, noi suntem continuatorii”, a mai precizat liderul țărănist.

 

Așa cum era de așteptat, președintele PSD BN, Radu Moldovan, a vorbit în termeni laudativi la adresa lui Pavelescu, dar și a foștilor mari lideri țărăniști, Ion Rațiu sau Corneliu Coposu, pe care îi consideră printre cei mai mari politicieni din întreaga istorie contemporană a României.

 

Atacuri dure la adresa PNL și a președintelui Klaus Iohannis

 

Extrem de pornit pe PNL, Aurelian Pavelescu a adus grave acuze liberalilor, liberalismului. Din punctual său de vedere, PNL este cel mai mare rău din istoria politică a României de la 1918 încoace. Criticile sale i-au vizat pe Mircea Ionescu Quintus, trecut în neființă, dar și pe Valeriu Stoica, cel care, în calitatea sa de președinte al PNL și ministru al Justiției în Guvernul CDR condus de Victor Ciorbea, a semnat actul de constituire a serviciului secret al ministerului Justiției, faimosul SIPA.