Solstițiul de vară aduce, mâine, cea mai lungă zi din an

445

Vineri, la ora 11.54, are loc în emisfera nordică solstițiul de vară. Astfel, pe 21 iunie, Soarele se va afla la cea mai mare înălțime deasupra orizontului la mijlocul zilei.

Este începutul verii astronomice iar ziua are durata cea mai lungă din an: 15 ore și 32 de minute. Simultan, în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă.

Începând cu această dată, durata zilei va începe să scadă, iar a nopții să crească timp de 6 luni, până la 21 decembrie, moment în care va avea loc solstițiul de iarnă.

Termenul Solstițiu derivă din cuvântul latin „sol” – soare și „sistere” – a sta drept, pentru că poziția relativă a soarelui pare să rămână neschimbată în timpul Solstițiului ca și în zilele următoare. În restul timpului, pământul își păstrează rotația în jurul axei, aproximativ 23,5 grade – ceea ce face ca astrul, să răsară și să apună de la o zi la cealaltă.