Spitalul din Năsăud scoate la concurs posturile de director medical și director financiar-contabil

1092

Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud scoate la concurs posturile de director medical și director financiar-contabil, examenele pentru ocuparea acestora fiind programat în perioada 9-12 aprilie 2019.

Candidații se pot înscrie la secretariatul spitalului. Aceștia trebuie să îndeplinească o serie de criterii specificate în lege. Pentru postul de director medical candidații trebuie să aibă minim 5 ani vechi în specialitate, sunt confirmați ca medic specialist și sunt absolvenți ai învățământului universitar de lungă durată.

Pentru postul de director financiar contabil se cer minim 2 ani vechime, iar candidații trebuie să aibă domiciliul stabil în țară, cursuri încheiate în învățământului universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic.

Data limită de înscriere este 29 martie, ora 14.00. Dosare depuse de candidați vor fi analizate de o comisie, după care vor fi afișate rezultatele selecției dosarelor.

Concursul constă în trei probe, testul grilă pentru verificarea cunoștințelor din legislație, susținerea unui proiect de specialitate și interviul de selecție.

Candidații pentru postul de director financiar-contabil vor susține toate cele trei probe pe 9 aprilie, iar cei pentru funcția de director medical pe data de 10 aprilie, rezultatele fiind afișate în ziua susținerii probelor, iar pe 11 aprilie, respectiv 12 aprilie, vor fi publicate rezultatele finale după soluționarea contestațiilor.

Relaţii / informaţii suplimentare se pot obţine la sediul unităţii sau la telefon nr.0263360684 int.233, cât şi pe site-ul www.spitalnasaud.ro