Temperaturile ridicate nu mai permit funcționarea pârtiei de schi

63
FOTO: arhivă

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pârtia mică, deservită de instalație de teleschi, nu va putea fi deschisă astăzi, 24 ianuarie, informează Primăria Bistrița.

Administrația locală precizează că, în funcție de evoluția temperaturilor, pârtia va fi redeschisă atunci când vor putea fi asigurate condițiile optime pentru buna ei funcționare.

Anul acesta a fost deschisă doar pârtia mică, în lungime de circa 300 de metri și dotată cu teleschi și instalație de nocturnă.

În perioada în care pârtia a funcționat (intervalul 18 – 23 ianuarie), au fost vândute circa 2.000 de cartele de acces pentru utilizarea instalației de teleschi, semn că au existat persoane care au ales această variantă pentru a își petrece timpul liber.

Pârtia de schi din Complexul Wonderland – Unirea este o investiție pe care vechea administrație locală a municipiului Bistrița a realizat-o cu bani proveniți dintr-un împrumut bancar și din bugetul local. Fostul primar al orașului, Ovidiu Teodor Crețu, susținea că, atât în amenajarea pârtiei, cât și în investițiile realizate ulterior la acest obiectiv, s-au cheltuit aproximativ 27 de milioane de lei.