Tradiție și momente magice dăruite de către elevii rebrișoreni

396

În Rebrișoara miroase a colind și a sărbătoare. Într- o seară fără zăpadă, cu căldură afară și în suflet, întreaga suflare a Școlii Gimnaziale „Iacob și Ioachim Mureșanu” Rebrișoara, elevi și dascăli deopotrivă, au emoționat o sala plină ochi. Casa de cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud a răsunat de colindul adus în pragul sărbătorii Nașterii Domnului de toți elevii școlii noastre.

Rând pe rând au evoluat pe scenă copii de-o șchioapă în costume populare,însoțiți de o haioasă capră, dar și de „seniorii” din clasele de gimnaziu.În sală emoția se traduce în ochii înlăcrimați ai mamelor ori bunicilor care nu se mai opreau din filmat și fotografiat, mândre de copiii lor.

A fost o seară extrem de frumoasă, de caldă și sensibilă, în care și- au dat mâna generațiile trecute ale școlii ( printre invitați au fost prezenți foști profesori de prestigiu) cu cei de astăzi, elevi și dascăli.Cea mai bună dovadă a faptului că muzica unește oamenii a fost aceea că pe scenă au răsunat colindele noastre strămoșești, de a căror interpretare credem că și Hrușcă ar fi mulțumit, alături de melodii interpretate cu mare sensibilitate de copiii aparținând cultului penticostal.

Și toate acestea s- au desfășurat intr- un decor minunat cu brazi și zăpadă,nuci,cozonaci, mere și covrigi. A fost frumos.O avanpremieră sensibilă și emoționantă a sărbătorii celei mai sfinte a românilor: Nașterea Domnului.
Și pentru că pe scenă au fost suflete curate de copii, Moș Crăciun poate să vină…………!

Conducerea școlii: prof.Ciuta Rodovica
Prof.Cîrcu Domnica
Prof.Bojthe Liliana