Udatul fetelor, sfânt la Năsăud, în a doua zi de Paște

916

Lunea Paștelui i-a transformat pe domnișorii și domnii din Năsăud în adevărați “pelerini” pe la casele fetelor, unde au mers cu Udatul. Obiceiul este generalizat de secole în întreg Ardealul, unde a ajuns prin intermediul sașilor, dar s-a răspândit pe filiera maghiară, apoi a fost adoptat și de români. Tradiția spune că fetele trebuie udate că să fie frumoase, să dea naștere la copii sănătoși și să miroasă tot anul că florile de primăvară. Femeile și fetele își așteaptă musafirii cu ouă roșii, palincă și prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii sau snoave amuzante.

Poezioarele sunt sfinte în cadrul ritualului. Cele mai celebre rămân: “Am auzit că aveți o floare frumoasă / Am venit s-o udăm ca să nu se ofilească / Să crească, să-nflorească / Și mulți ani să trăiască!” ori “Eu sunt micul grădinar / Cu parfumu-n buzunar, / Am auzit c-aveți o floare, / E voie s-o udăm?”. Răspunsul vine repede, pe placul tuturor: “E voie, e voie!”. Și dă-i cu parfum din sticluțe ori spray-uri (mai demult de bază erau sticluțele în formă de mașină, iar când parfumul era pe sfârșite, conținutul era completat cu apă, și tot așa, până când misiunea era îndeplinită).

Totodată, tradiția stropirii de Paște a domnișoarelor și doamnelor se păstrează și la instituții, unde, în a treia zi a sărbătorilor, domnii își stropesc colegele și le compun mici poezioare. Răsplată vine cu ouă ori prăjituri, dar cele mai dulci sunt considerate îmbrățișările și, mai ales, pupicii.