Un autotren plin cu lemne s-a răsturnat pe drumul care duce la Reghin

123

În accidentul  care a avut loc pe DN 15A  a fost implicat un TIR care transporta lemne. Din informațiile polițiștilor de la Serviciul Rutier, șoferul autotrenului a  pierdut controlul acestuia într-o curbă spre dreapta și s-a rasturnat în afara părții carosabile și parțial pe sensul opus de mers.

În urma accidentului, șoferul, un bărbat de 43 de ani, din județul  Maramureș, a fost rănit, însă a refuzat transportul la spital. A fost testat cu aparatul etilotest-rezultat negativ.Traficul în zonă  nu a fost blocat. Politistii Secției 1 continuă verificările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.