Un bărbat din Șanț a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un drum forestier

95

Un bărbat din localitatea Șanț a decedat după ce a fost implicat într-un accident produs sâmbătă după-amiază pe un drum forestier. Bărbatul conducea un tractor, dar a pierdut controlul acestuia și utilajul s-a răsturnat. 

La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale – un echipaj de prim ajutor SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șanț și Salvamont Bistrița Năsăud. Însă, deși bărbatului i-au fost aplicate manevre de resuscitare, organismul acestuia nu a răspuns.

”Echipajele medicale au găsit victima în stop cardiorespirator. Din păcate organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate. A fost declarat decesul la locul accidentului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au stabilit că bărbatul a pierdut controlul tractorului pe o porțiune de drum în pantă.

În urma verificărilor efectuate la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 44 de ani, din localitatea Șanț, în timp ce conducea un tractor pe un drum forestier, în pantă, ar fi pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În cauză urmează a fi dispusă necropsia, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar deschis pentru ucidere din culpă.

FOTO: arhivă