Vara tomnatică ne va răsfăța și în următoarele 10 zile

314

Cu surprindere dar și cu plăcere constatăm că ne aflăm într-o perioadă stabilă din punct de vedere meteorologic, timp de adevărată vară târzie. Din fericire, starea de beatitudine meteo nu ne va părăsi prea curând. Acest lucru se datorează unui vast câmp atmosferic ridicat , cantonat de ceva vreme îndeosebi în jumătatea estică a continentului, care va persista și zilele viitoare , implicit și în spațiul geografic al României, după cum relevă și harta temperaturilor pentru ziua de miercuri de săptămâna viitoare, la nivel european.

În aceste condiții vom avea parte în continuare de vremea frumoasă și caldă cu care ne-am obișnuit. Precipitațiile nu se întrevăd la orizont în următoarele 10 zile în nicio regiune a țării noastre, iar temperaturile se vor menține peste normalul acestei date cel puțin până la finalul săptămânii viitoare. Valorile maxime cele mai ridicate se vor înregistra în continuare în zonele vestice și sud-vestice unde se vor atinge până joi inclusiv temperaturi de 27°C, în estul teritoriului ceața va mai fi prezentă pe alocuri astfel că și temperaturile vor fi în jurul a 20-22° și acestea destul de ridicate pentru a treia decadă a lunii octombrie.