Vasile Silași: Nu mă implic în alegerile europarlamentare și nu susțin nicio formațiune politică. Oamenii vor vota ce îi va îndemna conștiința.

138

Primarul comunei Chiochiș, fost secretar general al PNL Bistrița-Năsăud, Vasile Silași a luat o decizie tranșantă în ceea ce privește alegerile europarlamenare. El spune că nu se va implica în campania electorală ce bate la ușă în ceea ce privește euroalegerile: ” Nu sprijin nici PNL, dar nici o altă formațiune politică. Nu pot să merg alături de un partid în care nu sunt dorit de conducerea actuală”, a explicat Silași.

Vasile Silași: „Alegerile europarlamentare sunt alegeri de structuri. Eu cred ca PNL greșește în acest moment pentru că nu se bazează pe primari așa cum ar trebui să o facă și nu îi scoate în evidență cum Partidul Democrat-Liberal o făcea odinioară. N-am să mă implic în alegerile europarlamentare, am ales să fac administrație și voi face doar administrație și la aceste alegeri. Nu voi susține niciun partid politic, nu voi merge în campanie în niciun partid politic„.

Întrebat de ce a luat această decizie, Silași a spus următoarele: „Când am decis să mă retrag din funcția de secretar general a fost o alegere grea. Faptul că nu mă voi implica într-o campanie care nu mă privește direct și care nu cred că poate aduce în afară de a da ideea despre rezultatul partidelor politice din România la ora actuală, nu cred că are vreun alt interes pentru comuna Chiochiș. Așa cum am spus, voi rămâne pe margine și voi privi la campaniile duse de partidele politice. (…) Nu pot să merg alături de un partid în care nu sunt dorit de conducerea actuală. Nu știu dacă sunt dorit în partid, dar eu așa am simțit că acest partid nu are nevoi de mine, de experiența mea, de tot ceea ce înseamnă primarul, omul Vasile Silași„ a conchis Vasile Silași.