Verzii bistrițeni au sărit la beregata șefilor de la Grupul Teraplast : S-au implicat într-o adevărată campanie politică și de imagine

133

Verzii bistrițeni au susținut astăzi o ultimă conferință de presă în acest sezon, proxima întâlnire cu media fiind stabilită pentru jumătatea lunii septembrie. Subiectul cel mai fierbinte, deși termenul este impropriu, a fost cel legat de situația de la Teraplast. Reamintim că, săptămâna trecută, râurile umflate de ploi au inundat și mai multe locații din parcul industrial al acestei companii, fiind în pericol și un depozit cu substanțe chimice.

În acest cotext, Cristian Țetcu, pe fondul unui anunț făcut de Teraplast  prin care acest Grup  a anunțat că susține POIM (Programul Operational Infrastructura Mare) cu privire la eliminarea riscului de inundații în județul Bistrița-Năsăud, aici fiind vorba de reabilitarea  lacului Colibița dar și amenajarea malurilor râului Bistrița, a atacat în termeni duri Teraplast: ” Compania TeraPlast se situează în aval de confluența Bistrița – Șieu – Budac, iar inundația respectivă, sau ieșirea apei din maluri nu a avut loc din cauza afluxului de apă de pe râul Bistrița ci de pe râul Șieu-Budac, toată lumea știe asta. Dezinformarea și manipularea cetățenilor din județ și a instituțiilor ce se ocupă de gestionarea situațiilor de acest gen din județ, este una indamisibilă!”

 

Potrivit celor spuse de Țetcu, Grupul Teraplast și-a construit spațiile de depozitare în zone inundabile și au dus o adevărată campanie cu iz politic:  „Mai mult decât atât, compania TeraPlast, în cunoștință de cauză a construit o capacitate economică pe o zonă inundabilă. Toată lumea știe că acea zonă este cu risc de inundații. În concluzie, domniile lor ar fi trebuit să procedeze ca atare: să-și ia măsuri de precauție în ceea ce privește o astfel de posibilitate, dar să o facă înainte de a se întâmpla și nu la data la care s-a întâmplat, pentru a creea emoții din această cauză. Noi înțelegem că inundarea unor depozite și chiar a unui recipient cu posibilitate de explozie este una de luat în seamă, dar nu considerăm că din asta trebuie să se facă campanie de imagine și politică, pentru că domniile lor știau, domniile lor la momentul proiectării au primit informații legate de acest aspect și pe parcursul existenței lor pe acea zonă trebuia să ia măsuri de precauție”.

„Suntem convinși că reprezentanții TeraPlast au cele mai bune intenții în ceea ce privește bunăstarea acestui județ și ai locuitorilor lui, motiv pentru care suntem ferm convinși că vor ține cont de ceea ce înseamnă prevenție și intervenție înainte, adică rezolvarea cauzelor și nu a efectelor”, îndulcește tonul Cristian Țetcu.