Victorie mare a PNL în județul Bistrița-Năsăud. Klaus Iohannis s-a impus în 50 de comune, în toate cele 3 orașe dar și în municipiul Bistrița

181

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, alături de foarte mulți lideri și primari cu rezultate bune înregistrate la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale au clamat Victoria uriașă a PNL în județ. De la conferința de presă susținută la sediul PNL nu au lipsit secretarul general Ovidiu Florean, consilierul local Sorin Hangan (preşedinte PNL Bistriţa), primarii Traian Ogâgău (Sângeorz Băi), Anchidim Pavelea (Runcu Salvei), Sorin Hognogi (Spermezeu), Mia Bozga (preşedine PNL Tiha Bârgăului), Călin Hurdea (preşedinte PNL Dumitra).

PNL BN : locul 3 pe țară ca și rezultat obținut – 58.238 voturi (48,76%)

 Așa cum a fost de așteptat, Ioan Turc a mulțumit tuturor cetățenilor județului Bistrița-Năsăud care au ales să meargă la vot pentru atitudine civică: ” Le mulţumesc în mod special celor care au votat pentru preşedintele Klaus Iohannis, candidatul PNL, înţelegând că un al doilea mandat al preşedintelui Iohannis, alături de un Guvern partener al PNL, în jurul PNL, sunt cheia stabilizării şi progresului României. Doresc să le mulţumesc colegilor mei, colegilor din Biroul Permanent Judeţean, preşedinţilor de organizaţii, primarilor care s-au implicat şi în solidar am reuşit să obţinem din nou un scor care plasează filiala judeţeană a PNL pe locul trei pe ţară”, a spus  Ioan Turc.

PNL Bistrița, în top

În aceeași ordine de idei, Turc a ținut să vorbească despre ”scorul formidabil” obținut de organizația municipal și, care arată o favorabilitate deosebită  pentru PNL.

” Suntem încrezători în ceea ce priveşte alegerile locale. Sub rezerva unui tur doi pe care noi credem că îl vom câştiga categoric, vom aborda cu siguranţă şi alegerile la nivel judeţean, cu optimism, plecând de la premisa că ele pot şi trebuie să fie câştigate de către PNL”, a punctat liderul liberal.

Rezultate bune și în județ

Prezenți la conferința de presă au fost și primarii  Traian Ogâgău (Sângeorz Băi), Anchidim Pavelea (Runcu Salvei), Sorin Hognogi (Spermezeu), dar și reprezentanții unor organizații care au intrat în Top 10 alcătuit de Ioan Turc, cum ar fi Mia Bozga (preşedine PNL Tiha Bârgăului), Călin Hurdea (preşedinte PNL Dumitra).

TOP 10 PNL Bistrița-Năsăud

  1. Runcu Salvei – 77,95%, 2. Spermezeu – 71,92%, 3.Rebra – 65,87%, 4. Tiha Bârgăului – 65,62%, 5. Leşu – 64,12%, 6. Sângeorz Băi – 63,51%, 7. Feldru – 61,21%, 8. Cetate – 60,35%, 9. Dumitra – 58,63%, 10. Şieu Măgheruş – 58,24%.

Ce urmează?

O spune tot Ioan Turc: ” Urmează un tur doi care în judeţul Bistriţa-Năsăud va avea o tensiune aparte ţinând cont de faptul că structurile PSD încă sunt puternice în judeţ. În solidar cu cei care locuiesc, trăiesc şi muncesc, îşi leagă speranţele de judeţul Bistriţa-Năsăud, îşi doresc copiii acasă, vom reuşi să câştigăm detaşat în faţa PSD”.