VIDEO: Ostermarktul a deschis seria sărbătorilor de primăvară și vară ale Bistriței. Primarul Crețu a apărut în costum tradițional săsesc

463

Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal Bistrița, Forumul Democrat German Bistrița și Biserica Evanghelică au organizat sâmbătă, 13 aprilie, ediţia a XVII-a a Târgului de Paşti – Ostermarkt.

Evenimentul s-a desfășurat pe platoul din fața Palatului Culturii, cu deschiderea Târgului meșteșugarilor, urmată de deschiderea oficială, rugăciune ecumenică și un program artistic, care se vor derula în Sala mare de spectacole a Palatului Culturii, din Bistrița.

Alături de profesorul Dorel Cosma, managerul Centrului Cultural Municipal, instituția care a organizat târgul, au stat mulți invitați, dintre aceștia nelipsiind primarul Ovidiu Crețu, senatorul ALDE, Ioan Simionca, viceprimarul Cristian Niculae, prelați ai Bisericilor reprezentative. Programul artistic a fost susținut de Fanfara Garnizoanei Bistriţa, Orchestra profesionistă a CCM, „Cununa de pe Someș”, ansamblul de dansuri săseşti din Sibiu, ansamblul de dansuri șvăbești „Doruri Sătmărene” din Satu Mare, formația de dansuri săsești a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, ansamblul de dansuri săseşti „Goldregen” din Reghin, ansamblul de dansuri săseşti din Sighișoara, ansamblul de dansuri săseşti „Korona” din Braşov.

 

Ostermarktul a deschis seria sărbătorilor de primăvară și vară ale Bistriței

Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal Bistrița, Forumul Democrat German Bistrița și Biserica Evanghelică au organizat sâmbătă, 13 aprilie, ediţia a XVII-a a Târgului de Paşti – Ostermarkt.Evenimentul s-a desfășurat pe platoul din fața Palatului Culturii, cu deschiderea Târgului meșteșugarilor, urmată de deschiderea oficială, rugăciune ecumenică și un program artistic, care se vor derula în Sala mare de spectacole a Palatului Culturii, din Bistrița.Programul artistic a fost susținut de Fanfara Garnizoanei Bistriţa, Orchestra profesionistă a CCM, „Cununa de pe Someș”, ansamblul de dansuri săseşti din Sibiu, ansamblul de dansuri șvăbești „Doruri Sătmărene” din Satu Mare, formația de dansuri săsești a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, ansamblul de dansuri săseşti „Goldregen” din Reghin, ansamblul de dansuri săseşti din Sighișoara, ansamblul de dansuri săseşti „Korona” din Braşov.

Publicată de PRO BN TV pe Sâmbătă, 13 aprilie 2019