Începând de azi, 22 septembrie 2025, Primăria Municipiului Bistrița a anunțat demararea lucrărilor de injectare pentru consolidarea terenului de fundare de sub fundațiile pereților structurali ai blocului J25 (S+P+4E) și blocului Turn (S+P+10E), aflate pe Bulevardul Decebal.
Aceste intervenții sunt parte din proiectul de investiții „Reconfigurarea axei de transport public str. Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, Municipiul Bistrița”, unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere și de transport public din municipiu.
Pe perioada lucrărilor, circulația pietonală va fi restricționată pe trotuarele adiacente celor două blocuri menționate. Primăria recomandă locuitorilor să folosească rutele alternative semnalizate și să circule cu prudență în zonă.
Sursa: Primăria Municipiului Bistrița
Sursa: Primăria Municipiului Bistrița

