Accident rutier cu patru victime la Cepari (FOTO)

274

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni dimineața pe raza localității Cepari. Trei dintre acestea vor fi transportate la spital. 

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. La fața locului a intervenit modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

În accident au fost implicate patru persoane, trei bărbați și o femeie. Trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale și vor fi transportate la spital.

Echipajele medicale au găsit la locul accidentului patru victime – o femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani, respectiv trei bărbați cu vârste de 21, 46, respectiv 74 ani. Femeia prezenta excoriații și leziuni ușoare, a fost evaluată din punct de vedere medical și a refuzat transportul la spital. Cei trei bărbați prezentau multiple leziuni și traumatisme (craniene, faciale, toracice și la nivelul membrelor), au fost preluați de echipajele medicale, au fost stabilizați și urmează să fie transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Pompierii militari năsăudeni au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, respectiv sablarea carosabilului, în vederea reluării circulației în condiții normale.

Polițiștii intervin și ei la locul accidentului și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

UPDATE

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident rutier pe Drumul Național 17C, în localitatea Cepari.

”S-a constatat faptul că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme care au colizionat frontal rezultând rănirea a patru persoane, trei dintre aceste fiind transportate la spital pentru continuarea investigațiilor medicale. Conducătorii autoturismelor, un bărbat de 21 de ani, din Dumitra, și o femeie de 30 de ani, din Parva, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud, fiind întocmit un dosar penal cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud