Acțiuni pentru siguranța transportului de persoane. Ce nereguli au depistat polițiștii?

102

Astăzi, poliţiştii bistrițeni cu atribuții pe linie rutieră, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, acționează pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, comise în special de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane.

 

Pe lângă legalitatea efectuării transportului de persoane, acțiunile polițiștilor au vizat verificarea modului în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse internaționale regulate/speciale. De asemenea, sunt avute în vedere și autovehiculele care efectuează transport în regim taxi din județ.

În acest context au fost verificate 93 de autovehicule destinate transportului de persoane și marfă, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2900 de lei. Dintre acestea, două au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție, conducătorilor unor mijloace de transport în comun. Totodată, a fost retras un certificat de înmatriculare pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, unui conducător auto.

„Conducătorul unei autoutilitare, un bărbat de 48 de ani, a fost oprit pentru control în municipiul Bistrița pe strada Libertății de către Biroul Rutier. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat faptul că șoferul se află sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0.16 mg/L alcool pur în aerul expirat. În consecință, s-a luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului cu amendă, fiind totodată aplicată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce, pe o perioadă de 90 de zile.”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.