Activități de prevenire și combatere a violenței și consumului de droguri, la Școala Gimnazială din Nimigea de Jos

1986

Marți, polițiștii din comuna Nimigea au susținut o sesiune de informare pentru elevii Școlii Gimnaziale din Nimigea de Jos, în cadrul unei activități de prevenire și combatere a consumului de droguri și a fenomenului bullying.

Oamenii legii le-au expus celor 60 de copii de clasele a VII-a și a VIII-a, situațiile de risc legate de consumul unor substanțe ilegale, prezentarea consecințelor asociate unui comportament deviant, inclusiv transmiterea către aceștia a unor noțiuni despre răspunderea lor în fața legii.

O altă temă abordată a fost cea a combaterii fenomenului bullying. Ce înseamnă bullying-ul, cum se manifestă, cine este agresor și cine este victima în bullying și care sunt consecințele unui astfel de comportament pentru cei implicați, fie că au căzut victime, sunt agresori sau doar martori ai unor asemenea incidente, au fost doar cîteva din aspectele vizate de specialiști.