Consiliul Județean Bistrița-Năsăud derulează proiectul „Reabilitarea Castelului Teleki Comlod”, finanțat prin programul Regio Nord-Vest, din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.
După finalizarea lucrărilor, castelul va fi reintegrat în circuitul turistic al județului, urmând să funcționeze și ca centru cultural multifuncțional, cu spații expoziționale și săli pentru evenimente, atrăgând atât localnici, cât și vizitatori din întreaga țară.
Detalii despre proiect: beneficiarul este U.A.T. Județul Bistrița-Năsăud, cod SMIS 302215, perioada de implementare 1 aprilie 2021 – 25 decembrie 2028. Valoarea totală a proiectului este de 51.412.720,67 lei, din care 32.907.074,67 lei reprezintă cofinanțare europeană.
În prezent, se execută lucrări la acoperiș, care includ realizarea foliei și a șipcilor/contrașipcilor, precum și montarea țiglei.
Sursa: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
Sursa foto: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

