Alpinistul Radu Turtă, din Dosul Gârciului pe cel mai înalt munte din Europa, la mijloc de iarnă

932

Alpinistul Radu Turtă, stabilit de câţiva ani în satul artistic din Dosul Gârciului de la Sângeorz-Băi, alături de camaradul său Radu Albu din Prahova, au reușit să escaladeze, pe 22 ianuarie, ambele vârfuri ale muntelui Elbrus din Rusia (cel mai înalt munte din Europa) – de Vest 5,642 m și cel de Est – 5,621 m.

Potrivit unui anunț făcut pe Facebook, deși au avut de înfruntat vânt puternic ce a dus la o vizibilitate redusă și temperaturi extreme, de -50/-60°C care au dus la apariția unor mici degerături, cei doi au reușit această performantă.

Au ajuns înapoi cu bine!!! Tocmai am primit vestea că s-au întors întregi și teferi, dar auzindu-i vorbind te ia cu fiori numai gândul că au trecut prin ce au trecut. După mai bine de 14 ore de iad, prin frig de -50/-60 de grade și vânt extrem de puternic, care i-a și doborât de câteva ori, Radu și Radu au reușit atingerea ambelor vârfuri, Elbrusul de Vest 5,642 m (la 9:15 oră locală) și cel de Est, 5,621 m (la 13:00 oră locală). De la plecare azi noapte până acum la întoarcere i-a bătut vântul într-una (vântul nu a fost cum arată prognoză, ci mult mai puternic, atingând viteze de 50-60 km/h), n-au văzut de multe ori nici la 10 m în jurul lor, însă au reușit. Și vor rămâne pentru totdeauna niște învingători, și primii români care au reușit nebunia această. De a ajunge pe ambele vârfuri ale muntelui Elbrus în aceeași zi, în plină iarnă! Să-i felicităm, cu toată inimă! Jos pălăria dragilor!” se arată într-o postare de pe pagină lui Radu Albu.

Performanța a fost răsplătită cu certificate prin care celor doi li se recunoaște reușita de pe Elbrus și prin care sunt atestați ca “primii români care au reușit să traverseze vârfurile Elbrus Vest și Elbrus Est în aceeași zi, pe timp de iarnă”.

Cei doi alpiniști au pornit spre cel mai înalt munte din Europa în 15 ianuarie, urmând să revină acasă în 30 ianuarie. Planurile celor doi nu se opresc aici, pentru anul 2019 aceștia pregătind expediții pe munți celebri precum Aconcagua, Kilimanjaro și Kazbek, precum și alte expediții în premieră în Himalaya.