Aproape 300 de bistrițeni au solicitat intervenția Ambulanței în minivacanța de Revelion, inclusiv pentru recoltarea de probe pentru testul COVID-19

159
FOTO: arhivă

Aproape 300 de bistrițeni au avut nevoie de sprijinul echipajelor medicale în minivacanța de Revelion, numărul intervențiilor fiind mai mic față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor comunicate de Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Bistrița-Năsăud.

Astfel, în perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, Dispeceratul Integrat ISU – SAJ a alocat echipajelor de Ambulanță un număr total de 289 de solicitări, reprezentând 81 la sută din numărul total de misiuni/dispecerat.

Majoritatea intervențiilor – 242 – au reprezentat urgențe medico-chirurgicale, dar au existat și 47 de situații în care pacienții au fost consultați la domiciliile lor. De asemenea, în această perioadă, echipajele SAJ Bistrița-Năsăud au efectuat și 31 de transporturi sanitare neasistate.

Totodată, la 69 de pacienți s-a impus recoltare de probe pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus și la 35 de pacienți a fost efectuat și test rapid pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

În medie, echipajele operative SAJ Bistrița-Năsăud au derulat 36,1 intervenții pe tură. Vârful activității a fost înregistrat în tura de zi din 2 ianuarie 2021, când s-a asigurat managementul integrat al unui număr de 57 de solicitări /12 ore.

În cele mai multe cazuri, Ambulanța a fost solicitată pentru afecțiuni specifice sezonului, la care s-au adăugat și solicitările specifice pandemiei de coronavirus. Din categoriile de misiuni derulate de SAJ-BN nu au lipsit nici accidentele (rutiere și alte categorii).

Față de anii trecuți, în acest an, s-a observat o scădere a numărului de intervenții.

Numărul mai redus de intervenții/tură față de anii precedenți (față de 2019 mai puțin cu 10% și față de 2018 mai puțin cu 8%) se poate datora și faptului că, în urma măsurilor de dezinfecție și decontaminare, timpii medii de intervenție (adică timpul necesar derulării complete a unei misiuni, de la preluarea solicitării și până la revenirea completă la starea în care se poate prelua în siguranță o altă misiune) s-au alungit”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

Din punct de vedere al intervențiilor, SAJ Bistrița-Năsăud concluzionează că perioada minivacanței de Revelion a fost una ”relativ calmă”, asta și datorită contextului epidemiologic.