Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud, provocare pentru iubitorii de lectură: ”Împreună reușim să creștem cultura în orașul nostru!”

87

Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud îi îndeamnă pe iubitorii de lectură să îi treacă pragul, mai ales în condițiile în care situația din punct de vedere epidemiologic s-a îmbunătățit. Conducerea instituției dă asigurări că se respectă toate măsurile sanitare impuse de autorități. 

”Ne bucurăm că incidența în orașul nostru a scăzut sub 1/1000. Profităm de ocazie să vă invităm în biblioteca noastră. Haideți cu încredere în număr mare, respectăm întru totul măsurile impuse de pandemie. Cărți pentru copii, fantastice și ilustrate, romane polițiste și romane de dragoste, artă și sport, economie și științe juridice, management și marketing, dezvoltare personală, psihologie și sociologie, DVD-uri cu filme, CD-uri cu muzică, chiar și bătrâne discuri de vinil, câte și mai câte… toate în biblioteca noastră, biblioteca ta!”, a precizat conducerea Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

Instituția le-a mulțumit celor care nu au uitat în toată această perioadă că lectura este importantă și, în plus, îi provoacă pe bistrițeni să nu meargă singuri la bibliotecă, ci însoțiți de prieteni.

”Vă mulțumim tuturor celor care ați utilizat deja serviciile noastre în primul trimestru al acestui an. Ne-ați ajutat să păstrăm frecvența pe un trend ascendent. Acum vă provocăm! Data viitoare haideți și cu un prieten. Împreună reușim să creștem cultura în orașul nostru, în comunitatea noastră!”, mai precizează reprezentanții Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.