Bistrița, fără patinoar anul acesta. De ce nu a fost amenajat

124

În municipiul Bistrița nu a fost amenajat anul acesta un patinoar, primarul Ioan Turc explicând, în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița, că situația generată de pandemia de COVID-19 nu a permis organizarea unor activități de acest fel. 

”În luna decembrie, societatea care a amenajat patinoarul și anii trecuți și-a exprimat intenția de a face acest lucru și pentru iarna 2020-2021, dar acest lucru nu a fost posibil atunci. Răspunsul Direcției de Sănătate Publică a fost unul negativ. Ulterior, am asumat eu, în condițiile în care a apărut o oarecare relaxare din acest punct de vedere, și le-am spus reprezentanților societății că sunt de acord să amenajeze patinoarul. Dar, observând ce s-a întâmplat la Constanța și la București, unde patinoarele au fost închise la scurt timp după ce ele au fost deschise, oamenii au declinat invitația pe care le-am făcut-o”, a explicat primarul Ioan Turc în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Astfel, în aceste condiții, Bistrița a rămas anul acesta fără patinoar, iubitorii sporturilor de iarnă fiind nevoiți să aleagă alte variante de a își petrece timpul liber.