Cercetat pentru că și-ar fi însușit fără drept un telefon pe care l-ar fi găsit într-un taxi

122

Un bărbat din municipiul Bistrița este bănuit că și-ar fi însușit pe nedrept un telefon mobil, astfel că oamenii legii efectuează cercetări.

Potrivit polițiștilor din cadrul Biroului de Investigaţii, acesta ar fi găsit telefonul mobil într-un taxi.

La data de 13 iulie, în timp ce un bărbat de 39 de ani din municipiul Bistrița se deplasa cu un autoturism taxi, în municipiu, ar fi găsit pe bancheta din spate a acestuia un telefon mobil, pe care și l-ar fi însușit pe nedrept. Valoarea prejudiciului cauzat, de 3.200 de lei, a fost recuperat în totalitate, telefonul fiind restituit persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, a precizat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii atrag atenția că, potrivit Codului Penal, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.