Ceremonie la Monumentul Eroilor din Bistrița, cu ocazia zilei de 9 Mai (FOTO)

87

Cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene, la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș a avut loc, duminică, o ceremonie militară și religiosă.

Evenimentul a cuprins o serie de momente, printre care acordarea onorului militar, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea unui serviciu religios, depunerea unei coroane de flori și defilarea gărzii de onoare.

Cu acest prilej, prefectul Stelian Dolha a transmis un mesaj:

În urmă cu 71 de ani, Europa încă se lupta cu fantomele celor două războaie mondiale, iar un alt conflict pe continent era un scenariu înspăimântător, dar posibil. A fost momentul în care un om politic vizionar, Robert Schuman a propus un plan care sa facă războiul nu doar improbabil, ci imposibil în Europa. E vorba de o uniune economică, o Europă organizată și activă, o uniune legată prin interese comune care marchează simbolic Ziua Europei și Ziua Uniunii Europene. O zi pe care fiecare european o celebrează drept o sărbătoare a păcii, a unității și a solidarității pe continent. Iar ultimul război, de data asta cel dus cu un inamic invizibil, pandemia CoVid-19, ne-a arătat mai mult decât niciodată cât de puternică este solidaritatea Uniunii Europene și cât de prețioasă este apartenența la această uniune. Luminița de la capătul tunelului o vedem noi astăzi pentru că a fost un efort comun, complet și complex, de a asigura vaccinuri pentru toate țările din Uniunea Europeană. Nu o să îi mai întreb astăzi pe eurosceptici ce mai zic, că i-am auzit cu toții. Le spun să tacă pentru totdeauna! România are peste 5 luni de zile de când a început campania de vaccinare și este pe loc fruntaș. Lucrurile nu se opresc aici. Vorbim de o perioadă economică post-pandemică. România, tot datorită Uniunii Europene are la dispoziție un fond de 30 de miliarde de euro pentru a se redresa. Sunt bani care vin de la Uniunea Europeană pentru noi. Așadar, avem toate motivele să sărbătorim apartenența la Uniunea Europeană, această uniune a binelui si a solidarității, opusă războiului și haosului, așa cum au gândit-o întemeietorii săi. Și să spunem din tot sufletul: La mulți ani, Europa! La mulți ani, Uniunea Europeană!”.

La eveniment au luat parte oficialități județene și locale și reprezentanți ai Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan.

În fiecare an, la 9 mai, este marcată Ziua Europei, o zi ce sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.