Clubul Sportiv Municipal Bistrița ar putea primi finanțare de 100.000 de lei de la Primăria Bistrița

56

Primăria Bistrița intenționează să aloce bani din bugetul local pe anul 2021 pentru susținerea activității Clubului Sportiv Municipal. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bistrița din data de 27 mai figurează un proiect de hotărâre care vizează alocarea sumei de 100.000 de lei către acest club. 

Sportivii bistriţeni purtând blazonul Clubului Sportiv Municipal au promovat însemnele naţionale în competiţii internaţionale şi naţionale oficiale, de prestigiu: Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene, Jocuri Mondiale Universitare, Campionate Balcanice,  precum şi întreceri multilaterale. Atleţi, boxeri, culturişti, gimnaşti, halterofili, tenismeni, schiori, luptători, juniori, copii, tineri, băieţi şi fete şi-au câştigat, în cei 35 de ani de existenţă şi luptă sportivă a Clubului Sportiv Municipal, dreptul de a fi admiraţi, iubiţi şi respectaţi pe un podium al valorilor sportive româneşti. Pentru a putea asigura continuitatea activităţii sportive în municipiu şi obţinerea de performanţe de către sportivii legitimaţi la Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, se impune finanţarea, de la bugetul local, pentru secţiile atletism, box, culturism, gimnastică, haltere, sanie, schi fond biatlon, radioamatorism şi tenis de masă”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre ce va fi dezbătut de Consiliul Local Bistrița.

Obiectivele pe care Clubul Sportiv Municipal Bistriţa le urmăreşte pentru desfăşurarea activităţii de copii, juniori şi tineret sunt:

  • obţinerea unui număr de 160 medalii naţionale şi 8 internaţionale în anul 2021;
  • obţinerea unui număr de 50 medalii naţionale şi 3 în competiţii internaţionale în perioada 1 iulie  – 30 noiembrie 2021;
  • promovarea în loturile naţionale la diferite secţii pe ramură de sport şi categorii de vârstă a unui număr de 30 de sportivi;
  • asigurarea continuităţii pregătirii sportivilor;
  • menţinerea sau creşterea numărului de sportivi legitimaţi.

Joi, 27 mai, consilierii locali vor dezbate proiectul de hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 100.000 de lei către Clubul Sportiv Municipal Bistrița.