Cursul euro ar putea scădea sub 4,92 lei

136

Cursul euro a coborât luni de la 4,9219 la 4,9208 lei, un nou minim al ultimei luni și jumătate. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,919 – 4,924 lei, fiind a opta ședință consecutivă de apreciere pentru moneda națională, după atingerea recordului de 4,9283 lei/euro, în data de 14 iulie.

Pe piețele internaționale au apărut zvonuri conform cărora Rezerva Federală americană ar urma să recurgă la o politică monetară mult mai agresivă. În așteptarea declarațiilor de la finalul ședinței Fed care se va desfășura marți și miercuri, euro se tranzacționa în culoarul 1,1764 – 1,1801 dolari, iar BNR a stabilit o medie de 4,1716 lei, față de 4,1823 lei, la sfârșitul săptămânii trecute.

Media monedei elvețiene a crescut ușor, de la 4,5428 la 4,5451 lei.

Scăderea numărului de noi infectați cu Covid 19 din Marea Britanie, a majorat cererea de lire sterline, iar cursul a urcat de la 5,7455 la 5,7543 lei.

Prețul gramului de aur a crescut ușor de la 242,4279 la 242,5619 lei, urmare a stabilizării unciei pe piețele specializate la 1.805 – 1.811 dolari dar și a deprecierii monedei americane.

În lipsa unei noi operațiuni depo realizată de banca centrală, dobânzile interbancare au cunoscut ușoare modificări, după o săptămână stabilă.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,50 la 1,51%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni a alunecat de la 1,76 la 1,75%%.

Monedele din regiune au reînceput să piardă teren în fața euro. Media celei poloneze s-a depreciat de la 4,5747 la 4,5858 zloți/euro iar a celei maghiare de la 358,76 la 361,48 forinți/euro.

Afirmațiile lui Elon Musk care a susținut că SpaceX, compania sa spațială, deține bitcoin, la care s-a adăugat cea conform căreia Tesla ar putea accepta din nou criptomonedele drept mijloc de plată, au susținut o creștere a prețurilor.

La acestea s-a adăugat și intenția Amazon de a utiliza tehnologiile blockchain și de a permite achizițiile făcute cu monede digitale.

Bitcoin a profitat de înmulțirea cumpărătorilor și a sărit duminică noaptea pe piețele asiatice până la 39.681 dolari, maxim care nu a mai fost atins de la mijlocul lunii iunie, după scăderea de la începutul săptămânii trecute la un minim de 29.400 dolari.

La rândul său, ether a sărit la aproape 2.400 dolari, după ce a atins marțea trecută un minim de aproape 1.700 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

RADU GEORGESCU