Daniel Suciu (PSD): ”Sighiartău, Turc, Dolha, Morar, Florean, Szasz, Toth și compania – niște incompetenți!”

66

Deputatul PSD Daniel Suciu i-a numit ”incompetenți” pe liderii PNL Bistrița-Năsăud, după ce tronsonul Bistrița-Dej al drumului expres Bistrița-Năsăud – Cluj figurează doar pe lista de rezervă a Planului Național de Redresare și Reziliență, document aflat deja în evaluare la Comisia Europeană.

Într-o postare pe o rețea de socializare, deputatul Daniel Suciu s-a arătat dezamăgit de faptul că acest drum, pe care îl consideră vital pentru dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud, se află doar pe lista de rezervă a PNRR.

Domnule Sighiartău, domnule Turc, domnule Dolha, doamnă Morar, domnule Florean, dragi USR-iști, (…) ați mințit de un an și jumătate că odată aflați la guvernare veți face tot ce puteți pentru ca acest județ și acest oraș să nu rămână izolate. Nu ați reușit, dar ați reușit o altă performanță – singura de fapt – să ne mințiți și să mințiți cu desăvârșire zeci de mii de bistrițeni. Asta este tot de puteți? Bistrița-Cluj la rezervă? Până la urmă, aceasta este performanța dumneavoastră – o minciună pe care ați susținut-o în declarații publice. Incompetența dumneavoastră s-a văzut. Nu mai avem nicio așteptare de la voi, absolut niciuna. Până la urmă, acest drum se va face doar pentru că cele două consilii județene – Bistrița-Năsăud și Cluj – vor face toate eforturile. Voi ați reușit un mare zero, un nimic. Mulțumim pentru nimic!”, a spus Suciu într-o postare de Facebook.

Declarația deputatului social democrat vine în contextul în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat integral Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit căruia drumul expres Bistrița-Dej nu apare decât în lista cu proiecte de rezervă, fiind prevăzut pe poziția a 16-a din 27 în Anexa 4 – Proiecte de rezervă propuse.

Pe acest subiect a comentat și deputatul PSD Bogdan Ivan.

Bogdan Ivan (PSD) îl atacă pe Robert Sighiartău (PNL): ”Faimosul lider PNL a mințit!”