Două persoane, rănite într-un accident produs în Bistrița; unul dintre șoferi era beat și avea permisul suspendat

121
FOTO: arhivă

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc miercuri seara în municipiul Bistrița, la intersecția dintre drumul de centură și strada Sigmirului.

Conform primelor date, coliziunea a avut loc între două autoturisme, dintre care unul condus de un tânăr de 25 de ani, din Budacu de Sus, celălalt fiind condus de un bărbat de 48 de ani, din Bistrița. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 25 de ani și a unui pasager de 79 de ani din autoturismul condus de bistrițean”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ambele victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița. În accident au mai fost implicate două persoane, dar acestea au refuzat transportul la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 miligrame / litru alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 25 de ani și negativ în cazul celuilalt conducător auto. Tânărului de 25 de ani îi vor fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor, a reieșit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.