Euro a stagnat la puțin peste 4,92 lei

110

Leul a început săptămâna printr-o evoluție calmă, transferurile realizându-se într-un ecart îngust, în timp ce alte monede din regiune câștigau teren în fața celei unice.

Cursul euro a crescut insesizabil, de la 4,9228 la 4,9230 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se efectuau între 4,922 și 4,925 lei.

Cel mai ridicat curs de vânzare pentru euro de 5,0211 lei era practicat de ING, una dintre băncile care practică constant cele mai  ridicate cotații. La limita de jos se afla CEC care vindea euro cu 4,9322 lei.

Privirile pieței sunt îndreptate către INS care va publica marți datele referitoare la creșterea economică, urmând ca vineri să fie anunțată evoluția inflației.

După scăderea de vineri până la 1,2104 dolari, euro s-a stabilizat luni în culoarul 1,2145 – 1,2173 dolari, astfel că media monedei americane a coborât de la 4,0636 la 4,0480 lei.

Evoluția a fost determinată de reacțiile la anunțul că luna trecută au fost create 559.000 noi locuri de muncă în SUA, nivel dublu comparativ cu cel din aprilie, semn că revenirea economică se accelerează. Cifrele se aflau sub prognozele analiștilor, care anticipau crearea a 720.000 de noi slujbe, astfel că speranțele puse într-o creștere mai rapidă a dobânzilor de către Rezerva Federală sau diminuat considerabil.

Media monedei elvețiene a crescut de la 4,4939 la 4,5010 lei, ca o consecință a aprecierii acesteia la 1,093 – 1,095 franci/euro.

Lira sterlină și-a încetinit aprecierea față de moneda unică iar cursul ei a scăzut de la 5,7405 la 5,7231 lei.

Volatilitatea unciei pe piețele specializate era limitată la 1.882 – 1.887 dolari iar prețul gramului de aur calculat de BNR a crescut de la 244,4672 la 245,2812 lei.

Lichiditatea suficientă din piața monetară stă la baza scăderii constante a indicilor ROBOR. Luni, cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 1,50 la 1,49%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 1,64 la 1,63%. În schimb, cel la 12 luni a stagnat la 1,75%.

Monedele din regiune continuau să se aprecieze față de cea unică. Cursul celei poloneze s-a apreciat de la 4,4734 la 4,4581 zloți/euro iar media celei maghiare de la 347,35 la 345,64 forinți/euro.

Bitcoin fluctua la începutul săptămânii pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 35.500 – 36.800 dolari, valori apropiate de cele de duminică.

Ether, se mișca pe aceeași platformă între 2.700 și 2.850 dolari, în ușoară creștere față de ziua precedentă.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu Georgescu