Euro rămâne aproape de 4,95 lei

40

Piața valutară s-a deschis miercuri direct la 4,95 lei. În jurul orei 11, ordine mari de vânzare de valută au coborât cotațiile la 4,946 lei, după care acestea au revenit peste 4,95 lei, cu un maxim de 4,951 lei, astfel că media stabilită de BNR a scăzut de la recordul de 4,9488 la 4,9475 lei.

În schimb, Banca Centrală Europeană a calculat marți o cotație de 4,9506 lei/euro.

Miercuri, ING Bank afișa o cotație de vânzare de 5,0475 lei/euro, iar BRD una de 5,027 lei iar BCR vindea la 5,0230 lei.

Actuala criză politică a început a avea efecte la nivel extern. Agenția Fitch, care urmează să revizuiască ratingul României în data de 22 octombrie, a precizat într-un comunicat că „prăbuşirea guvernului de coaliţie ar putea perturba eforturile de consolidare fiscală, care sunt esenţiale pentru rezolvarea perspectivelor negative asupra ratingului «BBB-» al României”

Pe plan local, organizaţia antreprenorială Romanian Business Leaders a adresat o scrisoare deschisă președintelui Iohannis în care arată că „a trecut deja aproape un an din cei 4 până la noul ciclu electoral, şi nu doar că nu au fost făcute progrese prea mari, dar şi ce a fost început urmează a fi blocat de lupte politice sterile şi pierzătoare pentru români şi România”.

Dolarul s-a apreciat miercuri față de un coș al celor mai importante valute, pe fondul creșterii aversiunii față de risc și înainte de ședința de politică monetară a BCE, care se va desfășura joi.

Euro a scăzut la 1,1811 – 1,1852 dolari astfel că media monedei americane a crescut de la 4,1693 la 4,1882 lei.

Moneda elvețiană a revenit aproape de pragul de 1,09 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,5601 la 4,5483 lei.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,7591 la 5,7634 lei.

Prețul gramului de aur a continuat să scadă, de la 242,7727 la 242,0565 lei, după ce uncia a coborât la 1.795 – 1.800 dolari.

Majorările de preţuri la carburanţi, tutun, transport urban pune presiune pe nivelul indicilor ROBOR iar BNR ar putea începe din noiembrie să majoreze dobânda sa cheie, în linie cu deciziile altor bănci centrale din regiune.

Miercuri, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 1,61%, față de 2,01% la începutul anului, în timp ce indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,73%, valori maxime ale ultimelor cinci luni. Indicele la 12 luni a stagnat la 1,82%.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat de la 347,79 la 349,84 forinți/euro. Cu toate acestea, forintul are o evoluție pozitivă după ce Banca Națională a Ungariei a declanșat un nou ciclu de majorarea a dobânzii sale cheie. În cazul monedei poloneze media s-a apreciat ușor de la 4,5181 la 4,5175 zloți/euro.

Bitcoin a crescut luni la aproape 53.000 dolari, evoluție pusă pe seama faptului că investitorii profesioniști nu se găseau în piață, care era închisă cu ocazia „Zilei Muncii”.

Marți, cotațiile criptomonedei au coborât la aproape 43.000 dolari, evoluție provocată de unele probleme cu care s-au înfruntat platformele de tranzacționare dar și de faptul autoritățile din Salvador au fost nevoite să deconecteze temporar portofelul digital lansat odată cu adoptarea oficială a bitcoin ca mijloc de plată.

Miercuri, bitcoin fluctua în culoarul 44.500 – 47.400 dolari iar ether se mișca între 3.220 și 3.540 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

RADU GEORGESCU