Fără permis, la plimbare prin Ardan

123

Un tânăr de 29 de ani din Posmuș a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, fără permis, prin localitatea Ardan.

În urma controlului, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„La data de  6 iunie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat un tânăr de 29 de ani din Posmuș în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Ardan, pe Drumul Comunal 11. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.