(FOTO) Năsăudeni, la întâlnirea cu Papa Francisc pe Câmpia Libertății de la Blaj

2445

Astăzi este cea de a treia – şi ultima – zi a vizitei istorice pe care Papa Francisc o face în România. În toate locurile unde a fost până acum a adus bucurie şi credinţă, dar a stârnit şi admiraţie.

Punctul culminant al manifestărilor din cadrul vizitei apostolice efectuate de către Papa Francisc în România este ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri ucişi în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970, ce va oficiată de către însuşi Suveranul Pontif, duminică, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în prezenţa a peste 50.000 de oameni. Printre aceștia se află și o delegație din Năsăud, condusă de părintele Login Ceuca, parohul bisericii greco-catolice ”Înălțarea Domnului”. Năsăudenii au ajuns la Blaj încă de la primele ore ale dimineții și sunt deja pe Câmpia Libertății, în așteptarea momentelor spirituale înălțătoare.

Ziua de duminică va fi una istorică pentru credincioșii greco-catolici. Papa Francisc îi va ridica la cinstea altarelor pe cei șapte episcopi greco-catolici care au fost martiri pentru credință în timpul regimului comunist: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.