Inconștiență! Doi tineri au fost prinși drogați la volan duminică

78

Duminică seara, un tânăr din Milaș a fost oprit pe bulevardul Republicii din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței Methamphetamine. La scurt timp, un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Florești a fost oprit în trafic de către polițiști, iar în urma verificărilor au constatat că acesta consumase substanțe psihoactive.

 

“În seara de 26.09.2021, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism, iar la volanul acestuia au identificat conducătorul auto care se afla sub influența drogurilor.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, din Milaș a fost oprit pe bulevardul Republicii din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței Methamphetamine. Cel în cauză a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

În aceeași noapte, polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit în trafic, pe Calea Moldovei din Bistrița un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Florești care se afla la volanul unui autoturism, deși consumase substanțe psihoactive.

Și în cazul lui, în urma testării cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței Methamphetamine  și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice. Totodată, a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, fiind întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.